Căutarea Google va începe să indexeze conținutul din aplicațiile iOS în săptămânile care urmează

0
280

Compania Google a anunțat în după-amiaza zilei de miercuri că arhicunoscutul său motor de căutare va începe, în viitorul apropriat, să indexeze conținutul aplicațiilor iOS în rezultatele căutărilor. Astfel, se dorește ca utilizatorii de iPhone să poată deschide conținutul unei aplicații pentru mobil direct din Căutarea Google. Potrivit gigantului din Mountain View, primele aplicații ce vor putea fi accesate din motorul de căutare vor începe să apară în aplicațiile Google și Chrome pentru iOS, însă numai pentru utilizatorii care sunt logați în conturile Google.

Google a introdus indexarea aplicațiilor în rezultatele căutărilor la finele anului 2013, pe atunci adresând această caracteristică numai aplicațiilor pentru Android. Această caracteristică le oferă dezvoltatorilor control complet asupra conținutului care apare în aplicațiile lor accesibile din motorul de căutare. Pentru utilizatori acest lucru înseamnă că vor putea să acceseze aplicații fără a le mai descărca pe iPhone sau iPad (de exemplu, vor putea să rezerve o masă la restaurant via OpenTable, direct din rezultatele căutărilor). Aspectul aplicațiilor pentru motorul de căutare va fi același cu aspectul aplicației ce poate fi descărcată de pe App Store.

Odată cu acest anunț, Google a mai trimis și instrucțiuni pentru dezvoltatori, care să îi ajute să își indexeze dacă doresc aplicațiile iOS în rezultatele căutărilor. Procesul nu este unul tocmai simplu, deoarece necesită ca aplicația să includă deep linking, dar și completarea unui formular de interes privind indexarea aplicației. Legat de acest formular (pe care îl poți accesa dând clic pe linkul din fraza anterioară), Google notează că simpla completarea a lui nu garantează automat indexarea linkurilor în rezultatele căutărilor de pe iOS, așa că îi încurajează pe cei interesați să participe la discuția „Get your app in the Google index” de la conferința Google I/O, care începe săptămâna aceasta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.