Contrar așteptărilor unora, Apple Watch are parte de o cerere foarte mare pe piață, o primă dovadă în acest sens venind chiar de la magazinul online al gigantului din Cupertino. La mai puțin de șase ore de la inițierea campaniei de precomenzi pe 10 aprilie, toate stocurile inițiale s-au epuizat. Asta înseamnă că nicio versiune de Apple Watch din cele câteva zeci disponibile nu mai poate fi livrată pe data de 24 aprilie, iar cei mai norocoși pot primi ceasul cel mai devreme în 4-6 săptămâni de la data plasătii comenzii.
Fără echivoc, Apple Watch Sport a fost cea mai populară colecție în condițiile în care stocurile ei s-au epuizat cel mai devreme (deși au fost probabil cele mai mari), ajungându-se la numai 6 ore de la punerea în vânzare ca estimările de livrare să crească de la 4-6 săptămâni la luna iunie. Desigur, acest lucru nu este chiar atât de surprinzător în condițiile în care Apple Watch Sport este și cel mai ieftin dintre modelele de ceas disponibile (având un preț de pornire de 399 €).
În cazul Apple Watch-ului din oțel inoxidabil, stocurile s-au ținut ceva mai bine în sensul că deși majoritatea modelelor au ajuns la doar o oră de disponibilitate să aibă estimări de livrare în 4-6 săptămâni, au existat două versiuni de 38 mm care au rămas cu estimarea de livrare în perioada 24.04-08.05 până aproape la șase ore de la lansarea sesiunii de precomenzi.
În cele din urmă rămâne Apple Watch Edition, cel mai scump model. Fie că vă surprinde sau nu, stocurile ceasului din aur de 18 carate cu preț de pornire de 11.000 € s-au epuizat imediat, iar dacă estimarea inițială de livrare era pentru luna mai, în prezent va fi cam greu să îți găsești o versiune care să fie livrată mai devreme de luna septembrie. De fapt, Apple estimează pentru toate versiunile o livrare în iunie sau august, însă în final s-ar putea ca ele să fie livrate mai târziu cu câteva săptămâni. Dintre toate modelele de Apple Watch, Edition a fost disponibil în cele mai limitate cantități, care s-au epuizat imediat, în ciuda prețului mare al ceasului.
Cu o zi înainte de începerea sesiunii de precomenzi, Apple a trimis un comunicat de presă prin care anunța clienții că se așteaptă ca cererea de Apple Watch să depășească stocurile până la lansarea de pe 24 aprilie. Ceea ce nu ne-a spus este cât de mari au fost stocurile pentru această sesiune de precomenzi, deși ar fi de așteptat ca ele să nu fi fost chiar suficiente pentru o lansate simultană în 9 țări mari.
Faptul că stocurile de Apple Watch s-au epuizat atât de rapid nu este ceva prea îmbucurător pentru cei care locuiesc în orice altă țară decât cele 9 în care ceasul va fi inițial lansat. Cum deja există estimări de livrare în iunie pentru multe Apple Watch-uri, este puțin probabil ca ceasul să ajungă la noi în țară (oficial) mai devreme de luna septembrie. Desigur, neoficial, ceasul va ajunge mult mai devreme, QuickMobile inițiind deja o sesiune de precomenzi pentru ceas și promițând că va livra primele unități încă de la sfârșitul acestei luni.


