Vineri, 10 aprilie, compania Apple a dat startul sesiunii de precomenzi pentru Apple Watch în magazinele sale din 9 țări (inclusiv Germania, Franța și Marea Britanie). Și tot vineri, 10 aprilie, oricât de surprinzător ar părea în condițiile în care data lansării din România (sau alte țări decât cele 9) nici măcar nu a fost comunicată de compania americană, ceasul este disponibil la precomandă și la noi în țară.

QuickMobile este ca de obicei primul magazin de la noi din țară care a dat startul unei sesiuni de precomenzi pentru Apple Watch, anunțând cu această ocazie prețurile pentru fiecare dintre modelele disponibile și oferind românilor ocazia de a avea mult mai devreme mult-așteptatul ceas Apple.

Potrivit unui comunicat de presă remis iTutorial.ro, în momentul de față în oferta QuickMobile se găsesc toate cele trei colecții de Apple Watch – Apple Watch Sport, Apple Watch și Apple Watch Edition -, în ambele mărimi (38 mm și 42 mm) și în toate combinațiile implicite posibile (carcasă + curea). Prețul de pornire al Apple Watch Sport (modelul din aluminiu) este de 1.849 lei pentru modelul de 38 mm și 2099 lei pentru cel de 42 mm. În cazul Apple Watch (modelul din oțel inoxidabil), vorbim despre un preț de pornire de 2.999 lei (38 mm), respectiv 3.299 lei (42 mm). Iar dacă sunteți curioși să aflați cât costă Apple Watch Edition, ei bine cel mai scump dintre Apple Watch-uri are un preț de pornire de 49.999 lei, dar ajunge până la 79.999 lei.

Apple Watch la QuickMobile – iată întreaga ofertă

Apple Watch SportCaptură de ecran din 2015.04.10 la 10.29.44

Apple WatchCaptură de ecran din 2015.04.10 la 11.19.58

Apple Watch EditionCaptură de ecran din 2015.04.10 la 11.19.33

Toate Apple Watch-urile disponibile în oferta QuickMobile pot fi văzute aici.

Rețineți că stocurile de Apple Watch s-au epuizat rapid la Apple, ceea ce înseamnă că un ceas precomandat acum la QuickMobile va fi cel mai devreme livrat în luna mai. De asemenea, trebuie să știți că QuickMobile oferă garanție de 6 luni pentru Apple Watch.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.