Directorul diviziei de design software și industrial din cadrul Apple și persoana creditată pentru designul majorității produselor lansate de gigantul american în ultimii ani, Jonathan Ive, a acordat un interviu extins celebrei reviste americane, The New Yorker, în cadrul căruia el discută despre o serie de subiecte importante. De la Steve Jobs și mașini și până la Apple Watch și iPhone, interviul care creează un profil al unuia dintre cei mai apreciați designeri din lume la momentul actual, acoperă o mulțime de lucruri importante și chiar neștiute din culisele Apple.
Un element pe care îl furnizează interviul este o imagine rară în cadrul studioului de design al Apple din cadrul sediului central al companiei din orașul american Cupertino. Aceasta vine din prezentarea făcută de Ive colaborării cu Apple în ultimele decade. Întreaga poveste începe de la vizita pe care Steve Jobs i-a făcut-o lui Ive și colegilor săi designeri în anul 1997, imediat după reîntoarcerea regretatului cofondator la cârmele companiei sale. Lui i-a plăcut imediat de Ive și ideile pe care acesta le avea, astfel că a decis să colaboreze cu el și chiar să lege o relație de amiciție cu designerul britanic. Steve a fost foarte încrezător în ideile lui Jony Ive și ale grupului său de designeri, începând să colaboreze cu ei la crearea ceea ce avea să devină iMac.
În prezent, în cadrul atelierului de design secret din cadrul campusului Apple se găsesc multe mese de lucru, iar pe lângă pereți mai multe mașinării folosite la crearea prototipurilor. Fiecare dintre aceste mese este adresată unui anume element la care echipa de design, formată din 16 membri, lucrează la un moment dat.
Desigur, Jony Ive nu putea să încheie scurta prezentare făcută muncii alături de Apple și Steve Jobs fără a menționa cât de mult îi lipsește fostul director general al companiei. El spune că deși are o intuiție bună, nu are capacitatea de a articula prea bine ceea ce simte, Steve Jobs fiindu-i de ajutor în această situație, printre altele.
Vorbind despre mașini, un domeniu care pare că o interesează tot mai mult pe Apple întrucât un autoturism al companiei este în lucru, Ive discreditează o mare parte din industrie spunând că sunt „multe mașini șocante pe drumuri”. El a criticat unele mașini pentru că sunt insipide, însă a refuzat să menționeze anumite modele pentru a nu supăra pe nimeni. Cu toate acestea, Jeff Williams, vicepreședintele executiv al Apple pentru operațiuni, a declarat că Ive, atunci când i-a văzut a sa Toyota Camry, a spus „O, Doamne.”
Vorbind despre software, un sector de designul căruia se ocupă, după ce Tim Cook a decis acest lucru în 2012, Ive a declarat că procesul de modificare al interfeței utilizator a sistemului de operare pentru iPhone și iPad a fost unul foarte dificil. El susține că noile iconițe ale sistemului de operare l-au „înnebunit”, deoarece a găsit cu greu o soluție de rezolvare a lor.
Cât despre iPhone, în cadrul interviului acordat celor de la The New Yorker, Jony Ive a indicat faptul că discuțiile despre crearea unor telefoane mai mari au început la Apple încă de la finele anului 2011 (acest lucru nu ne surprinde întrucât în 2012 Apple a și lansat primul iPhone cu ecran mai mare de 3,5 inchi – iPhone 5). Cu toate acestea, cei din Cupertino au mai testat în trecut versiuni mai mari ale iPhone, însă ele au fost respinse pentru că erau „demodate”. Se pare că Apple a creat o versiune de iPhone 4 cu ecran mare, dar ea nu a fost mulțumitoare, așa că s-a decis păstrarea terminalului la acea dimensiune încă doi ani.
În urmă cu câțiva ani, designerii Apple au început însă să testeze diferite modele de iPhone, a căror ecrane au toate diagonalele posibile cuprinse între 4 inchi și 6 inchi. Iar primul prototip care i-a încântat a fost cel de 5,7 inchi, însă doar până în momentul în care s-a ajuns la decizia că este mult prea mare. Apoi a fost testat atent un model de iPhone cu ecran de 5,6 inchi, ce părea tot prea mare. În final, s-a decis că modelul de 5,5 inchi este cel mai mare posibil, așa că iPhone 6 Plus are un ecran cu această diagonală. Și pentru că veni vorba despre iPhone 6, Jony Ive a recunoscut că nu este prea mulțumit de actualul design al iPhone 6 și, cu precădere, de camera ieșită în relief despre care ne spune că este o „optimizare pragmatică” fără de care terminalele ar fi fost mai groase.
Cea mai mare parte a interviului lui Ive este însă dedicată Apple Watch. Procesul de dezvoltare al ceasului ar fi început la scurt timp după trecerea în neființă a lui Steve Jobs, din octombrie 2011, după o luptă lungă cu cancerul pancreatic. La momentul respectiv, potrivit lui Tim Cook (directorul general al Apple), compania avea în vizor mai multe categorii de produse și se gândea care ar fi cel mai potrivit să fie produse. Iar această alegere a fost una foarte dificilă, deoarece după moartea celui creditat pentru crearea celor mai multe dintre produsele Apple, lumea privea sceptic gigantul din Cupertino și credea că și-a pierdut capacitatea de a inova.
Cât despre filosofia din spatele Apple Watch, Ive consideră că deși milioane de oameni își doresc să folosească un iPhone care să arate la fel ca și celelalte, nu același lucru poate fi spus și despre un produs pe care trebuie să îl poarte pe corp. De aceea, el a dorit să evidențieze necesitatea ca Apple Watch să vină disponibil în mai multe dimensiuni, să aibă mai multe brățări, un cadran produs din diferite materiale (aluminiu, oțel inoxidabil și aur), deci să permită personalizarea în zeci sau sute de moduri. De asemenea, Ive a mai specificat că ceasurile deștepte cu cadran rotund nu au niciun sens, confirmând astfel că forma dreptunghiulară cu margini rotunjite a ceasului Apple nu va fi schimbată prea curând. Cât despre ecranul ceasului, acesta este OLED și nu LED, pentru simpolul fapt că nuanțele de negru sunt suficient de „negre” încât să se îmbine perfect cu rama dispozitivului (nu același lucru poate fi spus și de ecranele LED ale iPhone).
La final, vă spun că interviul oferă mai multe detalii despre filosofia de design a lui Jony Ive, precum și alte detalii din culisele Apple și merită să îl citiți urmând acest link direct către articolul din The New Yorker.