Zvonurile de dinaintea lansării Apple Watch ne indicau că viitorul produs „revoluționar” al companiei Apple va veni cu peste 10 senzori pentru monitorizarea informațiilor despre sănătate și exercițiile fizice efectuate de către utilizatori. Prezentarea ceasului de pe 9 septembrie a dezamăgit multă lume în condițiile în care ceasul nu are cine știe ce capacități de monitorizare a funcțiilor vitale. Se pare că deși au fost testați multipli senzori, compania Apple a fost nevoită să renunțe la cea mai mare parte dintre ei din cauza problemelor de stabilitate.

Se pare că în urmă cu patru ani, pe când a început procesul de dezvoltare al ceasului, una dintre zonele de interes ale companiei Apple era sănătatea și fitnessul. Deși Apple este cunoscută pentru testarea multor tehnologii și renunțarea la ele înaintea lansării produselor, în cazul ceasului vorbim despre o situație aproape extraordinară. Persoane din cadrul Apple susțin că la un moment dat ajunsese să se vorbească despre ceas ca și despre o „gaură neagră”, deoarece a consumat foarte multe resurse.

Inițial, Apple Watch includea senzori pentru măsurarea conductivității pielii, permițând dispozitivului să determine nivelul de stres al utilizatorului și să monitorizeze bătăile inimii, precum un electrocardiograf (EKG). De asemenea, Apple a testat multiple modalităși de detectare a tensiunii arteriale sau cât de mult oxigen se află în sângele utilizatorului.

Se pare că funcționalitățile privind măsurarea conductivității pielii nu funcționau corect cu mâinile acoperite cu păr sau cu cele care au o piele uscată, iar rezultatele depindeau de cât de strâns era fixat ceasul pe mână. Aceste aspecte coroborate cu faptul că un dispozitiv care poate furniza informații despre sănătate trebuie să primească acordul unor comisii precum Administrația alimentelor și medicamentelor din SUA, ar fi fost suficiente pentru ca Apple să renunțe la proiect.

Așadar, combinația dintre problemele de stabilitate și o potențială omisiune a însemnat mutarea interesul de la un dispozitiv pentru sănătate la unul mai generalist, capabil să facă orice. Totuși, trebuie făcută precizarea că Apple încă testează implementarea multora dintre aceste funcționalități pe generațiile viitoare ale ceasului.

Actuala generație de Apple Watch, care va fi lansată în aprilie, poate să citească pulsul utilizatorului grație unui senzor special, precum și să monitorizeze activitatea fizică, însă nu are cine știe ce senzori care să ne poată spune mult mai multe decât ne-ar spune un iPhone cu o aplicație specială instalată, de exemplu.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.