Revista Charlie Hebdo este oficial disponibilă pe App Store pentru iPhone și iPad

- Publicitate -

Atacul sângeros comis miercurea trecută la redacția săptămânalului de satiră francez Charlie Hebdo a luat nu mai puțin de 10 vieți din rândul editorilor revistei, printre care se numără și cei patru cunoscuți caricaturiști ai acesteia. Mediatizarea atacului și drama prin care a trecut redacția revistei a generat în întreaga lume solidarizare împotriva terorismului, dar și un interes enorm față de Charlie. Interesul foarte mare al lumii față de revistă i-a determinat pe supraviețuitorii din echipa Charlie Hebdo să publice miercurea aceasta un prim număr de după atentat, pe a cărui primă pagină apare un Mahomed cu lacrimi în ochi, în urma atacurilor ce au băgat Franța într-un război împotriva terorismului.

Tirajul acestui număr din Charlie Hebdo a fost de trei milioane de exemplare, față de 60.000 câte erau înaintea atentatului, cu versiuni în numeroase limbi străine. Acest număr imens de ediții tipărite ale Charlie Hebdo nu a fost însă suficient, întrucât peste tot s-a stat la cozi imense pentru a cumpăra un exemplar, iar stocurile s-au epuizat rapid. În fața acestei cereri uriașe nu este de mirare că redacția revistei a luat decizia de a mări tirajul la 5 milioane de exemplare, dar și de a extinde disponibilitatea revistei într-o variantă electronică.

[quote_right]Pentru că un creion va fi mereu mai puternic decât barbaritatea… Pentru că libertatea este un drept universal…[/quote_right]Astfel, la sfârșitul acestei săptămâni a fost publicată pe App Store revista oficială Charlie Hebdo, care conține deocamdată doar ediția de miercuri a săptămânalului. Această revistă este disponibilă pentru aplicația Newsstand ce vine preinstalată pe dispozitivele iPhone și iPad încă de la lansarea iOS 5 și permite cumpărarea ultimului număr din Charlie Hebdo și vizualizarea lui într-un format cu care ne-am obișnuit încă de la lansarea primelor reviste pentru Newsstand. Prețul ediției de miercuri a Charlie Hebdo este de 2,99 €, iar utilizatorii interesați pot cumpăra un abonament anual în valoare de 89,99 € pentru a primi toate edițiile revistei care vor fi lansate în următoarele 12 luni.IMG_1877

Ca și o excepție față de numerele care vor urma, cel de miercuri este disponibil și în câteva versiuni internaționale, utilizatorii putând cumpăra edițiile pentru engleză și spaniolă, pe lângă cea în franceză. Partea și mai bună este că tirajul în Newsstand este nelimitat, așa că numărul de reviste Charlie Hebdo nu se va epuiza niciodată aici.

Revista Charlie Hebdo este disponibilă pe App Store, pentru aplicația Newsstand, într-un format universal pentru iPhone și iPad. Ea poate fi instalată doar pe dispozitivele care rulează iOS 6 sau o versiune ulterioară și are o dimensiune de 12,4 MB.

*Notă: Exemplarele și abonamentele se vor plăti după descărcarea aplicației, sub forma unor cumpărături din aplicație.

- Publicitate -
Alex Popa
Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole sugerate

oneSafe este aplicația gratuită a săptămânii pentru iPhone și iPad

Este vineri, sfârșit de săptămână, ceea ce înseamnă că Apple a actualizat pagina cu recomandări din versiunea...

Cum sa utilizati aplicatia Find My iPhone (Gasire iPhone) pentru a va gasi si recupera iPhone-ul, iPad-ul sau Mac-ul pierdut ori furat – Tutorial

Find My iPhone (Gasire iPhone/iPad/iPod/Mac) este aplicatia creata de catre Apple care va ofera posibilitatea ca, folosind...

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,785UrmăritoriÎmi place
10,899UrmăritoriUrmărește-ne
362UrmăritoriUrmărește-ne
113AbonațiAbonați-vă
Publicitate

Cele mai recente articole

macOS 13.3 Ventura beta 4 a fost lansat

macOS Ventura 13.3 beta 4 a fost lansat miercuri seară pentru toți dezvoltatorii înscriși pe Apple Developer Center. Noul build de Ventura sosește la aproximativ...

watchOS 9.4 beta 4 a fost lansat pentru Apple Watch

Apple a lansat miercuri seară watchOS 9.4 beta 4 pentru dezvoltatorii de aplicații. Noul build al sistemului de operare pentru Apple Watch sosește la...

iOS 16.4 beta 4 și iPadOS 16.4 beta 4 au fost lansate pentru iPhone și iPad

Apple a lansat miercuri seară iOS 16.4 beta 4 și iPadOS 16.4 beta 4 pentru dezvoltatorii de aplicații. Noile versiuni de prelansare sosesc la o...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.