Chiar dacă suntem la mai bine de șapte luni distanță de momentul în care Apple a prezentat, în cadrul WWDC 2014, platforma de automatizare pentru locuințe HomeKit, alături de platforma pentru sănătate HealthKit, producătorii nu s-au prea înghesuit să lanseze accesorii compatibile, iar cele prezentate până acum ar putea să nu își facă apariția nici în primăvara acestui an. Deși nu a avut parte de o adopție așa cum ne-am așteptat, progarmul HomeKit încântă compania americană, potrivit Re/code.
[pull_quote_center]Suntem încântați că avem un număr crescând de parteneri care doresc să aducă pe piață produse HomeKit. (…) HomeKit oferă un set de protocoale comune care fac ușoară controlarea dispozitivelor compatibile de către consumatori folosind Siri sau aplicații pentru iOS. HomeKit este construit pe un fundament sigur cu un sistem de criptare de la capăt la capăt, furnizând consumatorilor o conexiune securizată între dispozitivele lor iPhone sau iPad și accesoriul HomeKit.[/pull_quote_center]
Deși din declarația de mai sus, care aparține unui oficial Apple, reiese că gigantul din Cupertino este bucuros de adopția pe care o are HomeKit, realitatea este că lansarea este una mai lentă decât cea prevăzută. Potrivit celor de la Re/code, adopția este una lentă din două motive principale: lansarea târzie a programului MFi pentru HomeKit și lansarea la fel de târzie a specificațiilor pentru cipuri, care nu au fost trimise producătorilor decât până aproape în octombrie. Un alt motiv secundar ar mai fi standardele de performanță ridicate ale companiei Apple pe care le impune producătorilor de hardware și cipuri.
Cum programul MFi pentru HomeKit nu a fost disponibil decât din noiembrie, într-adevăr, nu trebuie să ne mai mire că nici în ianuarie nu avem dispozitive compatibile. În schimb, Târgul de electronice de la Las Vegas care a avut loc la ânceputul acestei luni ne-a adus mai multe produse compatibile cu HomeKit, printre acestea numărându-se ștecărul inteligent iDevices. La fel ca și celelalte produse HomeKit prezentate, nici acesta nu va fi lansat pe piață decât peste câteva luni, însă producătorul său a reușit să ne arate cât de utilă este platforma celor de la Apple pentru automatizarea locuințelor.
Tot legat de HomeKit trebuie făcută specificarea că la începutul acestei săptămâni mai multe detalii în legătură cu programul MFi sugerau (via 9to5Mac) că unele dintre produsele existente vor fi și ele compatibile cu standardul.