Comutatorul de aplicații este una dintre cele mai importante caracteristici ale iOS deoarece permite rularea în fundal și accesarea rapidă a aplicațiilor deschise pe iPhone sau iPad. În ultimele două versiuni ale iOS, compania Apple a acordat acestui comutator o atenție tot mai mare, iar dacă în iOS 7 îi schimba complet aspectul și modul în care noi putem interacționa cu aplicațiile afișate acolo, în iOS 8 a avut loc o nouă schimbare. Cu un aspect identic ca și în iOS 7, comutatorul de aplicații afișează în iOS 8 o serie de contacte și probabil că vă întrebați de ce.
Apple s-a gândit că utilizatorii de iPhone și iPad și-ar dori să poată accesa mai rapid contactele și să trimită un mesaj sau să sune un prieten fără a mai fi obligați să acceseze aplicația Telefon sau Contacte. Așa a apărut această listă din comutatorul de aplicații ce este afișată chiar la accesarea lui și îți permite prin două atingeri să suni pe oricine se află în lista Favorite din aplicația Telefon sau pe orice contact din istoric.
Știu deja că mulți dintre voi nu sunteți chiar așa de încântați de locul în care s-a găsit Apple să afișeze contactele, iar în cazul în care vă întrebați dacă este posibil ca aceste contacte să nu mai apară în comutator pentru a le feri de ochii curioșilor, ei bine sunteți norocoși. Apple s-a gândit că noua caracteristică a iOS nu va fi pe placul tuturor utilizatorilor, așa că în aplicația Configurări a inclus un meniu de dezactivare a ei. Pe care l-a ascuns foarte bine.
Iată cum poți să îl găsești și să dezactivezi afișarea contactelor în comutatorul de aplicații:
Cum să dezactivezi afișarea contactelor din istoric și a favoritelor în comutatorul de aplicații pe iPhone și iPad
- Deschide aplicația Configurări de pe ecranul principal al dispozitivului iPhone sau iPad cu iOS 8;
- Atinge Mail, Contacte, Calendar;
- Derulează în jos până la secțiunea Contacte și acolo atinge butonul Afișare în comutator aplicații;
- Comută pe gri (O – dezactivat) butonul din dreptul opțiunilor Telefoane favorite și/sau Istoric. Nu este necesar să dezactivezi ambele opțiuni dacă vrei ca lista cu contacte să apară în continuare în comutator. Prima dintre opțiuni se referă la contactele adăugate pe iPhone în lista Favorite din aplicația Telefon, iar cea de-a doua se referă la contactele cu care ai vorbit recent la telefon sau prin mesaje.
Dacă te vei răzgândi vreodată, poți parcurge din nou pașii de mai sus pentru reactivarea opțiunii.