După ce au încheiat un parteneriat în vară, rodul muncii comune dintre angajații Apple și IBM iese tot mai tare la suprafață. Lansând deja serviciul AppleCare special pentru intreprinderi și autorizând centrele de reparații IBM pentru a se ocupa de mentenanța produselor sale, compania Apple a anunțat, alături de IBM, în cursul acestei zile un lucru pe care noi îl așteptam încă din ziua în care Apple a încheiat parteneriatul cu IBM. Cei doi giganți americani au lansat primul set de aplicații mobile pentru domeniul afacerilor care țintesc mai multe domenii de activitate și chiar industrii.sales-assist

Noua suită de aplicații este intitulată IBM Mobile First pentru iOS și își propune să aducă vastele cunoștințe ale IBM în domeniul administrării de baze de date mari și analitice în mâinile utilizatorilor de iPhone și iPad. Aplicațiile lansate astăzi sunt create special pentru domeniile: financiar, bancar ș transport aerian, iar primii clienți care vor beneficia de ele au fost deja anunțați de IBM. Se pare că Citi, Air Canada, Sprint și Banorte vor folosi programul MobileFirst încă din prima zi de disponibilitate punând în mâinile angajațiilor produse Apple care oferă acces la cele mai noi aplicații.

Cele 10 aplicații și descrierile lor (pe engleză) sunt:

  • [quote_box_center]
    • Plan Flight (Travel and Transportation) addresses the major expense of all airlines—fuel—permitting pilots to view flight schedules, flight plans, and crew manifests ahead of time, report issues in-flight to ground crews, and make more informed decisions about discretionary fuel.
    • Passenger+ (Travel and Transportation) empowers flight crews to offer an unmatched level of personalized services to passengers in-flight—including special offers, re-booking, and baggage information.
    • Advise & Grow (Banking and Financial Markets) puts bankers on premise with their small business clients, with secure authorization to access client profiles and competitive analyses, gather analytics-driven insights to make personalized recommendations, and complete secure transactions.
    • Trusted Advice (Banking and Financial Markets) allows advisors to access and manage client portfolios, gain insight from powerful predictive analytics—in the client’s kitchen or at the local coffee shop, rather than the advisor’s office—with full ability to test recommendations with sophisticated modeling tools all the way to complete, secure transactions.
    • Retention (Insurance) empowers agents with access to customers’ profiles and history, including an analytics-driven retention risk score as well as smart alerts, reminders, and recommendations on next best steps and facilitation of key transactions like collection of e-signatures and premiums.
    • Case Advice (Government) addresses the issue of workload and support among caseworkers who are making critical decisions, one family or situation at a time, on the go. The solution adjusts case priorities based on real-time analytics-driven insights, and assesses risk based on predictive analysis.
    • Incident Aware (Government) converts an iPhone into a vital crime prevention asset, presenting law enforcement officers with real-time access to maps and video-feeds of incident locations; information about victim status, escalation risk, and crime history; and improved ability to call for back-up and supporting services.
    • Sales Assist (Retail) enables associates to connect with customer profiles, make suggestions based on previous purchases and current selections, check inventory, locate items in-store, and ship out-of-store items.
    • Pick & Pack (Retail) combines proximity-based technology with back-end inventory systems for transformed order fulfillment.
    • Expert Tech (Telecommunications) taps into native iOS capabilities including FaceTime® for easy access to expertise and location services for route optimization to deliver superior on-site service, more effective issue resolution and productivity as well as improved customer satisfaction.

    [/quote_box_center]

Vorbind despre una dintre aceste 10 aplicații – Sales Assist – observăm că ea are o funcționalitate foarte avansată care depășește tot ceea ce ofereau până acum aplicațiile de profil de pe App Store. Aplicația este creată special pentru domeniul retail, permițând angajaților să vizualizeze profilele consumatorilor care conțin un istoric extins cu toate cumpărăturile efectuate de ei. Folosind aceste informații, aplicația și angajații vor putea furniza recomandări speciale pentru fiecare client în parte, precum și să verifice inventarul magazinelor, să găsească articolele din magazin pierdute și să facă livrări ale produselor ce nu sunt în stocul unui magazin anume direct la client acasă.

Toate cele 10 aplicații au fost create într-o colaborare strânsă a angajațiilor IBM cu angajații companiei Apple. Potrivit comunicatelor de presă emise de Apple și IBM, gigantul din Cupertino a venit cu desenarea și îmbunătățirea experienței oferite utilizatorilor pentru fiecare aplicație în parte, în timp ce angajații IBM au venit cu vasta experiență în domeniu gândind funcționalitatea fiecărei aplicații.

Toate aplicațiile sunt create exclusiv pentru dispozitivele iPhone și iPad, și sunt, potrivit companiei Apple, furnizate într-un mediu securizat în care sunt înglobate analiticele și legate proceselor principale. Apple și IBM se asigură că aplicațiile lansate de ele pot fi dezvoltate și ajustate pentru fiecare companie și că odată publicate vor putea să fie administrate și actualizate cu ușurință mulțumită servicilor de cloud furnizate de IBM.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.