Sony ar fi trebuit, conform planurilor sale, să lanseze în lunile următoare primul film biografic despre Steve Jobs a cărui scenariu să fie bazat pe singura biografie autorizată chiar de regretatul cofondator al Apple. În ciuda faptului că filmul a cărui scenarui este scris de Aaron Sorkin se află în plin proces de casting, pregătindu-se de începerea producției, casa de descuri Sony Pictures a decis să renunțe la film și să îl pună în reversie, pentru a permite unui alt studio de film să îl cumpere și continue. Deadline scrie că filmul ar putea să fie preluat de Universal Studios, ce are intenția de a-l duce la bun sfârșit.

Momentan nu se știe motivul pentru care Sony Pictures – după doi ani de dezvoltare a filmului – ar fi luat decizia sa renunțe la film chiar înaintea începerii producției. Cu toate acestea, până mâine Universal Studios urmează să anunțe preluarea întregului proiect. Situația este una cât se poate de bizară în condițiile în care sunt foarte rare ocaziile în care un proiect foarte cunoscut este lăsat de un studio de film pentru a putea fi preluat de un rival de-al său.

Chiar dacă va fi preluat de Universal Studios, filmul biografic nu ar trebui să sufere modificări prea mari și nici dezvoltarea lui să fie din nou reluată. Cu alte cuvinte, noul studio dorește să meargă mai departe cu planurile actuale ale Sony.

Această știre vine după câteva săptămâni întregi în care numeroase nume celebre au refuzat să accepte rolul principal în viitorul film. Christian Bale, Leondardo DiCaprio și Michael Fassbender sunt numai trei dintre actorii cu care Sony a purtat discuții, dar care au renunțat la rolul de Steve Jobs.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.