Dupa ce recent a introdus in iCloud pentru web aplicatia Poze ce permite utilizatorilor sa vizualizeze si administreze intregile biblioteci foto iCloud si toate pozele incarcate acolo de pe iPhone, iPad sau computer, Apple a actualizat aceasta aplicatie, extinzandu-i functionalitatea. Dezvoltatorii de aplicatii care au accesat site-ul iCloud.com beta au descoperit ca aplicatia Poze de acolo permite oricui sa incarce poze in Biblioteca foto iCloud.
Multumita noii functionalitati, utilizatorii pot incarca momentan doar imagini cu terminatia .jpg, alte formate populare de fisiere foto sau video, cum ar fi .png, .mp4 sau .mov nefiind acceptate inca. Incarcarea unui JPG pe iCloud.com va face ca imaginea respectiva sa fie sincronizata automat si adaugata pe dispozitivele cu iOS. Cu alte cuvinte, incarcand o imagine de pe web in propria biblioteca foto iCloud este ca si cum ai face o poza cu dispozitivul iPhone si iPad pe care ai activata functionalitatea iCloud din iOS 8, ea fiind in ambele situatii incarcata pe toate dispozitivele conectate la acelasi cont.
Trebuie specificat ca in momentul de fata Apple nu permite incarcarea pozelor de pe iCloud.com pentru toti utilizatorii, ci doar pentru dezvoltatori. Cu toate acestea, in zilele care urmeaza este foarte posibil ca functionalitatea de incarcare a pozelor in biblioteca foto iCloud sa fie adaugata si pe versiunea publica a site-ului.
Biblioteca foto iCloud este o caracteristica noua a iOS 8 pe care Apple a creat-o pentru a oferi utilizatorilor un sistem mai sigur si viabil de stocare si sincronizare a imaginilor. Biblioteca foto iCloud este, practic, inlocuitorul Fluxului foto, oferind cateva avantaje fata de aceasta functionalitate din urma, cum ar fi pastrarea si sincronizarea editarilor facute asupra unor poze stocate in iCloud sau accesul extins la pozele tale. In prezent, toate pozele incarcate in Biblioteca foto iCloud pot fi vizualizate, descarcate sau sterse de pe site-ul iCloud.com, insa in curand vor putea fi incarcate poze noi in biblioteca de pe orice computer la care te-ai conectat in propriul cont iCloud.