iPad Air 2 ar putea fi dispozitivul Apple care sa vina cu cateva premiere destul de importante pentru dispozitivele din gama iOS. Compania Apple nu a anuntat specificatiile tehnice ale noului procesor A8X inclus in iPad Air 2, insa a mentionat faptul ca el are un CPU mai rapid cu 40% decat generatia precedenta, precum si un GPU mai rapid de 2,5 ori decat acelasi iPad Air. Cum iPad Air avea acelasi cip Apple A7 inclus si in iPhone 5s, iar cipul Apple A8 dual-core cu 1 GB de RAM din iPhone 6 nu ofera o crestere atat de spectaculoasa a performantelor fata de dispozitivele din generatia anterioara, este aproape evident ca cipul Apple A8X are specificatii diferite de cel de pe iPhone 6. Dar care sunt ele?
Un prim test de viteza facut pe dispozitivele iPad Air 2 inca nelansate ne prezinta cateva modificari majore in interiorul cipului Apple A8X fata de modelele din generatia precedenta. Daca se dovedeste a fi real, atunci iPad Air 2 are un procesor cu 3 nuclee, tactat la 1,5 GHz fiind, astfel, primul dispozitiv Apple care trece de pragul “dual-core”. Mai mult decat atat, acelasi dispozitiv ar avea exact 2 GB de RAM fiind tot primul dintre terminalele iOS ale companiei americane ce are aceasta cantitate de memorie RAM.
Motivul pentru care iPad Air 2 (denumit in imagini “iPad 5,4”) are performante slabe in testele RAM-ului este ca instrumentul de testare nu a fost optimizat pentru noul hardware al tabletei. Dublarea memoriei RAM fata de dispoozitivele prezente in acelasi test, inseamna automat performante mult mai bune si poate chiar duble, acest lucru urmand sa reiasa din urmatoarele teste de viteza.
Trebuie sa ne amintim si ca placa de baza a tabletei, care includea cipul Apple A8X, si a fost prezentata luna trecuta, includea un modul RAM Elpida cu 2 GB de memorie. Testele de astazi nu fac nimic altceva decat sa confirme legitimitatea imaginii de atunci.
Daca iPad Air 2 va avea intr-adevar un procesor cu trei nuclee si 2 GB de RAM, vom vedea cel mai probabil zilele care urmeaza, intrucat Apple a promis ca va pune in vanzare tableta la finele acestei saptamani.
Actualizare: Rezultatele unui test de viteza folosind Geekbench au fost, de asemenea, facute publice, aratand ca tableta obtine un scor pe nucleu de 1812 puncte si un scor pe multiple nuclee de 4477 puncte, confirmand ca iPad Air 2 are trei nuclee si 2 GB de RAM. In aceste conditii, procesorul iPad Air 2 are un scor pe nucleu cu 13 procente mai mare decat cel al iPhone 6 si un scor pe nuclee multiple cu 55% mai mare.