Conferinta Apple de pe 9 septembrie a adus produse grozave cum ar fi iPhone 6, iPhone 6 Plus, Apple Watch si Apple Pay, dar si cateva vesti mai putin bune pentru consumatori. Unul dintre cele mai emblematice produse ale companiei americane a fost, de la acea data, scos din vanzare, la cinci ani dupa ce a primit ultima actualizare.

iPod classic a fost ultimul iPod care a pastrat designul modelului original de iPod, un design pe care si acum multi dintre consumatori il iubesc, insa pe care Apple nu il mai considera un bun motiv de a tine in viata un astfel de produs. In cadrul unei sesiuni de Intrebari si Raspunsuri incluse in interviul WSJ.D acordat de Tim Cook saptamana aceasta, directorul general al companiei Apple a raspuns si la o intrebare legata de motivul pentru care batranul iPod classic a fost scos de pe piata.

Cook sustine ca Apple a oprit productia acestui dispozitiv in primul rand din cauza ca in momentul de fata nu mai este posibila producerea componentelor necesare acestui iPod vechi de cinci ani. Mai mult, el declara ca Apple nu mai are in plan reintroducerea pe piata a iPod classic din cauza vanzarilor reduse si costurilor mari generate de productia unuiu model nou. In schimb, Cook este mai optimist atunci cand vine vorba despre iPod touch, declarand ca acest produs poate fi considerat o alternativa viabila a iPod classic in conditiile in care are un spatiu de stocare destul de apropriat (nu stiu ce vede „apropriat” la o diferenta de 100 GB) si ofera cele mai noi tehnologii ale companiei Apple.

Retragerea din vanzare a iPod classic lasa versiunea originala fara descendenti, dar si utilizatorii fara un produs cu un disc de 160 GB care putea nu doar sa stocheze foarte mult continut media, ci si sa fie folosit ca si disc extern pentru computere. Daca iPod-ul original nu mai are descendenti, nu se stie momentan nici care va fi viitorul celorlalte iPod-uri din gama sau daca iPod touch va mai primi vreodata vreo actualizare (care sa includa o versiune de 128 GB), intr-un moment in care vanzarile de iPod raman foarte slabe.

- Reclamă -