Am vazut deja o multitudine de prototipuri ale iPhone 6 ce au fost confirmate recent de aparitia unor poze cu panoul frontal si carcasa spate aparent reale pe care Apple ar urma sa le implementeze in viitorul model de iPhone. Cu toate acestea, nu au prea aparut imagini cu componente interne ale viitoarei generatii a terminalului Apple pana astazi cand un site asiatic a distribuit trei poze care ne prezinta componente aparent reale pe care partenerii companiei Apple le produc in prezent si se pregatesc sa le trimita catre cei care se ocupa de asamblarea terminalului.
Imaginile prezentate au o calitate destul de slaba si nu se stie daca aceste componente pe care le putem vedea vor fi implementate in iPhone-ul cu ecran de 4,7 inch sau in cel cu ecran de 5,5 inch. Componentele par sa fie reale avand atat logoul Apple, cat si numere de serie similare celor folosite pe terminalele iPhone.
Imaginile ne prezinta si cateva diferente importante intre aceste componente si cele similare implementate pe iPhone 5s. Mai exact, daca pe cel mai nou model de iPhone o singura componenta gazduieste atat butoanele de pe partea stanga a ramei (butoanele de volum si comutatorul), cat si cel din partea superioara a carcasei (butonul adormire/trezire), aceste elemente ne indica faptul ca iPhone 6 va avea componente diferite pentru controlul volumului si pentru blocarea ecranului/oprirea terminalului. Aceasta este inca o confirmare a faptului ca iPhone 6 va avea un buton pentru adormire/trezire relocat, majoritatea schitelor si a prototipurilor pe care le-am vazut deja indicandu-ne ca acest buton emblematic pentru iPhone si orice alt telefon cu ecran tactil va fi situat in partea dreapta a carcasei.
Un alt aspect interesant al componentelor prezentate este distanta mai mare intre butoanele de volum si comutatorul pe modul silentios decat cea de pe actualele modele de iPhone. Primele doua imagini din acest articol prezinta componenta respectiva atat din spate cat si din fata, iar distanta s-ar putea datora adoptarii unei noi forme, mai alungite, pentru butoanele de volum. In imaginea de mai sus ni se prezinta un alt cablu flexibil ce urmeaza sa fie integrat in iPhone, el putand fi chiar cablul pentru butonul adormire/trezire.
iPhone 6 urmeaza sa fie lansat in luna septembrie a acestui an si sa vina in doua versiuni diferite, cu ecrane de 4,7 inch s 5,5 inch.