De la tragedia din 2011, o lume intreaga asteapta constructia unei/unor noi cladiri in locul faimoaselor turnuri gemene doborate in dimineata zilei de 11 septembrie. Pentru ca autoritatile orasului New York au decis destul de greu cum si daca vor construi o noua cladire pe terenul in care a fost amplasat World Trade Center, procesul de constructie al noii cladiri a intarziat, dar asta nu inseamna ca ea nu va mai aparea vreodata. Potrivit unor documente obtinute de publicatia The Real Deal, s-au negociat deja spatiile din interiorul mallului World Trade Center, iar Apple este unul dintre celebrii comercianti care si-au asigurat un loc pentru a-si deschide un magazin in interiorul viitoarei cladiri.
Mallul care va avea o suprafata de aproximativ 34.000 de metri patrati, desfasurata pe mai multe etaje si o structura centrala impresionanta a fost gandit de faimosul arhitect si sculptor Santiago Calatrava. Dupa cum se poate observa si in schite, cladirea sub forma de schelet va avea spatii de inchiriat atat deasupra, cat si sub pamant, cel inchiriat de Apple fiind undeva sub nivelul pamantului. Se zvoneste ca designerii Apple, care se ocupa de conceperea magazinelor, nu sunt prea multumiti de coloanele sub forma de coaste gandite de Calatrava, care pornesc din partea inferioara a cladirii, deoarece ele nu ofera o buna vizibilitate a produselor si magazinelor pe interior. Chiar daca Apple ar fi oferit o solutie alternativa designerului, acesta a respins-o, spre nemultumirea lor si a altor comercianti.
Constructia noului World Trade Center va fi finalizata cel mai devreme in anul 2015.