Din pacate nu s-a inventat inca sistemul de operare perfect si lipsit de erori, iar iOS sau OS X nu sunt exceptii de la regula. In cazul fiecarei versiuni noi a iOS diferiti utilizatori decopera erori care permit efectuarea unor lucruri pe care Apple nu si le doreste, dar care sunt accesibile prin efectuarea unor actiuni care nu sunt interpretate uneori corect de sistemul de operare. iOS 7.1, cea mai recenta versiune a iOS, are si ea, la fel ca si versiunile precedente, o eroare legata de ecranul de pornire al dispozitivului cu iOS. Prin intermediul acestei erori, utilizatorii pot introduce dosare in interiorul dosarelor in ecranul de pornire al dispozitivelor, un lucru pe care Apple nu il permite oficial in iOS. Mai mult decat atat, profitand de existenta acestei erori, utilizatorii vor putea sa faca aplicatii din ecranul de pornire, inclusiv pe cele preinstalate (nu doar native!) sa dispara de pe dispozitivele cu iOS.
Chiar daca aplicatiile vor disparea complet de pe ecranul de pornire al dispozitivului cu iOS, ele nu vor fi eliminate de pe iPhone sau iPad, la fel cum nici dosarele create in interiorul dosarelor nu vor fi stocate pe dispozitiv. O simpla repornire a dispozitivului va readuce lucrurile la normal, adica aplicatiile disparute vor fi din nou afisate corect, iar dosarele din interiorul dosarelor vor fi scoase pe ecranul de pornire.
Chiar daca eliminarea aplicatiilor instalate pe iOS sau crearea unor dosare in dosare nu este recomandata, intrucat procedura nu este una oficiala, iar la o repornire a dispozitivului ele vor fi afisate din nou, cei care sunt curiosi sa vada cum pot face aceste lucruri sau care chiar isi doresc sa elimine anumite aplicatii preinstalate, o vor putea face urmand pasii de mai jos si, recomandat, clipul video afisat imediat dupa:
- Pe ecranul de pornire, pune toate aplicatiile pe care doresti sa le ascunzi/introduci intr-un dosar, intr-un dosar creat separat;
- Pune acest dosar pe o pagina de pe ecranul de pornire care este completa, adica are coloane complete cu aplicatii si un dock incarcat complet (retine ca pe iPad trebuiesc 6 aplicatii pentru a incarca dockul).
- Mutare rapida: acum trage orice alta aplicatie din pagina completa peste pictograma alteia pentru a crea un dosar. In timpul derularii animantiei de deschidere a dosarului, trage rapid dosarul creat anterior pentru a-l introduce in noul dosar. Mutarea trebuie facuta foarte rapid, iar ea poate fi vazuta mai bine in clipul de mai jos. Dupa introducerea dosarului in dosar, poti apasa butonul principal pentru a-l stoca acolo (pana la efectuarea unei reporniri).
- In cazul in care doresti sa ascunzi aplicatiile stocate in dosarul introdus in noul dosar creat, atunci elimina cele doua aplicatii pe baza carora ai creat dosarul astfel incat sa ramana numai vechiul dosar. Dupa ce ai eliminat aceste aplicatii, trage dosarul care contine aplicatiile pe care doresti sa le ascunzi in afara dosarului principal, iar dupa ce dosarul existent se inchide, muta-le catre dock si vei observa ca ele au disparut complet de pe ecranul de pornire dupa ce ai ridicat degetul de pe ecran.
[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=2MunWEIH1OA]
In cazul in care detii dispozitive iPhone sau iPad de generatie mai noua, este probabil sa intampini dificultati atunci cand vine vorba de introdusul dosarelor in dosare, deoarece acestea deruleaza animatiile de deschidere mult mai rapid. Cu toate acestea, procedura de mai sus functioneaza, asa cum mentioneaza si cel care a descoperit-o, pe toate dispozitivele, iar totul depinde de rapiditataea utilizatorului care o executa. Ca dovada ca aplicatiile sunt doar ascunse si nu eliminate complet de pe dispotzitive, cauta-le prin intermediul Cautarii Spotlight, care iti va permite chiar si sa le accesezi (citeste mai multe despre cum poti folosi cautarea Spotlight in iOS 7).
Daca doresti sa faci sa reapara aplicatiile ascunse, atunci va trebui, asa cum mentionam anterior, sa repornesti dispozitivul cu iOS (citeste mai multe despre cum poti reporni un iPhone sau iPad). Fiind o eroare, este foarte probabil, mai ales ca a devenit publica, sa fie rezolvata cat de curand de Apple prin intermediul unei actualizari a iOS.