La inceputul acestui an cei de la Facebook faceau un anunt important prin lansarea unui serviciu VoIP gratuit, care permitea utilizatorilor din SUA si Canada, ce aveau un cont pe Facebook si aplicatia Facebook Messenger instalata pe terminalul lor, sa efectueze apeluri voce catre orice alt utilizator din tara in care se aflau. In urma cu cateva saptamani serviciul a devenit disponibil pentru toti utilizatorii retelei, din toate zonele de pe glob, inclusiv pentru cei din Romania, compania Facebook implementand optiunea de a efectua apeluri voce atat din aplicatia oficiala Facebook pentru iOS, cat si din aplicatia Facebook Messenger. Pentru a vorbi gratuit, prin intermediul unui apel voce, cu un prieten de pe Facebook va trebui ca atat el, cat si dvs. sa aveti una din aplicatiile mai sus mentionate si sa aveti o conexiune la internet Wi-Fi sau celulara. Chiar daca servciul VoIP al celor de la Facebook nu este de aceeasi calitate ca si cel pe care ni-l ofera Skype, numarul foarte mare de utilizatori ai retelei si popularitatea ei va face pe multi dintre noi sa inlocuiasca platforma celor de la Microsoft, cu binecunoscuta retea de socializare.
Din pacate Facebook a implementat acest sistem de apeluri voce intr-un mod nu foarte bun, butonul de apel fiind destul de bine ascuns. Pentru a efectua un apel voce gratuit, va trebui in primul rand sa aveti cel putin una din cele doua aplicatii de mai jos descarcate pe iOS device-ul dvs. si sa urmati toti pasii, in functie de aplicatia pe care o aveti.
-
Facebook pentru iPhone si iPad – Gratuit – Descarca acum
-
Facebook Messenger pentru iPhone – Gratuit – Descarca acum
Cum sa efectuati un apel voce din aplicatia Facebook de pe iPhone si iPad
- Deschideti aplicatia Facebook din ecranul de pornire al iOS device-ului dvs.;
- In News Feed, mergeti la sectiunea Chat apasand pe butonul special din partea dreapta sus a ecranului (pe iPhone) sau orientand device-ul in modul vedere (in cazul iPad), exact cum ati face-o in cazul in care ati dori sa trimiteti un mesaj unui prieten;
- Apasati pe numele prietenului pe care doriti sa il sunati gratuit sau cautati-l folosind motorul de cautare din partea de sus a paginii chat;
- In antetul paginii care va afiseaza conversatia, apasati pe butonul i (info) situat chiar in partea dreapta a numelui persoanei cu care purtati conversatia;
- In acest ecran va sunt afisate informatiile de contact. Apasati pe butonul Free Call pentru a efectua un apel voce gratuit;
- Acum se va deschide un nou ecran care va afiseaza apelul in curs si va trebui sa asteptati pana cand apelatul va raspunde.
Nota: Apelatul va trebui sa aiba instalate pe smartphone-ul sau una din cele doua aplicatii pe care le-am mentionat mai sus. In caz contrar, butonul Free Call va afisa un receptor taiat de o bara oblica si nu va putea fi apasat.
Cum sa efectuati un apel voce din aplicatia Facebook Messenger de pe iPhone
- Deschideti aplicatia Facebook Messenger din ecranul de pornire al iOS device-ului dvs.;
- Apasati pe butonul Chat din partea dreapta sus a ecranului;
- Cautati in lista cu prieteni persoana pe care doriti sa o apelati voce si apasati pe numele ei, exact ca si in cazul in care ati dori sa ii trimiteti un mesaj text;
- In ecranul care va afiseaza conversatia, apasati pe butonul i (info) situat in partea dreapta a numelui persoanei cu care vorbiti;
- Aici va sunt afisate informatiile de contact ale persoanei respective. Apasati pe butonul Free Call pentru a efectua un apel voce gratuit;
- Acum se va deschide un nou ecran care va afiseaza apelul in curs si va trebui sa asteptati pana cand apelatul va raspunde.
Nota: Apelatul va trebui sa aiba instalate pe smartphone-ul sau una din cele doua aplicatii pe care le-am mentionat mai sus. In caz contrar, butonul Free Call va afisa un receptor taiat de o bara oblica si nu va putea fi apasat.
Atentie! In cazul ambelor aplicatii, pentru a fi alertati atunci cand un prieten va suna, va trebui fie sa le aveti deschise in acel moment, fie sa aveti activate notificarile push. In caz contrar, nu veti sti cand v-a sunat cineva numai in momentul in care veti deschide aplicatia Facebook sau Facebook Messenger.
Mie nu imi da voie sa apas pe “call”
Butonul “Call” nu poate fi apasat numai in cazul in care utilizatorul pe care doresti sa il apelezi nu este activ si/sau nu are aplicatia Facebook/Facebook Messenger instalata pe telefonul inteligent.