Asa cum stiti cu totii unul din marile avantaje ale tastaturii software de pe iPhone si iPad este ca ea se poate reconfigura dupa comenzile pe care noi le putem da (de exemplu, daca trebuie sa introducem o adresa de email ne vor fi afisate in fata tastele uzuale ca “_“@“.“, iar daca introducem un site web ne vor fi afisate alte semne de punctuatie si taste folosite cel mai adesea). Cand sunteti in aplicatia Safari sau Mail trebuie sa introduceti de foarte multe ori adresele URL ale unor website-uri cum ar fi “exemplu.ro” sau adrese de email “exemplu@domeniu.ro”. Pentru a face acest lucru mai simplu, tastatura virtuala din iOS ne ofera tasta speciala “.com” pe care o putem apasa pentru a salva cateva secunde pretioase. Dar daca website-ul catre care doriti sa mergeti nu are domeniul “.com” si il are “.ro”, spre exemplu? Apple s-a gandit si la acest lucru si a implementat in tastatura virtuala un mic artificiu pe care il putem face pentru a accesa mai multe sufixe folosite cel mai adesea in regiunea in care va aflati. Pentru a accesa si alte domenii in afara de cel “.com ” care apare pe tastatura, va trebui sa urmati pasii de mai jos:
- Deschideti Safari, Mail sau orice browser ori client de email folositi.
- Pentru browserele web (Safari) apasati pe campul “introduceti adresa URL” din partea de sus a ecranului, iar pentru aplicatiile de tip e-mail mergeti in campul in care trebuie sa introduceti adresa de email a destinatarului (de exemplu, campul Catre);
- Va apare tastatura virtuala pe ecran. Tineti apasat butonul “.” in aplicatiile de email sau “.com” in cazul browser-elor;
- Un meniu pop-up va aparea cu cateva domenii suplimentare. Acestea difera in functie de limba tastaturii virtuale. Pentru limba romana optiunile sunt “.eu“, “.net“, “.edu“, “.org“, “.com” si desigur “.ro“. Trageti degetul pe unul din aceste butoane si apoi dati-i drumul;
- Domeniul ales va fi tiparit automat in locul in care ati ales.
Acest mic artificiu va va ajuta sa economisiti cateva secunde si sa fiti mai rapid in a naviga pe internet sau a trimite email-uri.