Realitatea virtuală (VR) este o tehnologie ce se referă la ambianțe create pe calculator, artificiale, care oferă o simulare a lumii reale foarte reușită, astfel încât utilizatorul să creadă ca este într-o lumea reală și nu într-una realizată cu ajutorul tehnologiei. Cele mai multe astfel de ambianțe redate în general cu ochelarii VR sau pe ecranul calculatorului oferă de obicei o experiență vizuală foarte bună, aproape identică cu realitatea.
Dacă credeți că tehnologia VR este acum descoperită, atunci vă spunem că realitatea virtuală acum a fost relansată. Această idee a fost lansată pe piață în anul 1995, când din păcate era aproape inutilă și foarte scumpă. În acel an, cei de la Nintendo au lansat primul produs pentru realitatea virtuală ce purta numele de Nintendo Virtual Boy. Însă costul era unul pe măsură și astfel foarte greu de justificat cheltuirea banilor pe un asemenea dispozitiv. Pe lângă prețul mare, era un dispozitiv greu de purtat, nu avea niciun joc bun disponibil; astfel putem afirma că a fost lansat puțin înaintea timpului său.
În schimb, în România, ochelarii VR și implicit toată această tehnologie este încă la început, fiind în plină expansiune și, de asemenea, promite să se dezvolte din ce în ce mai mult, trecând peste stadiul inițial de „gadget cool”. Producătorii lansează tot mai multe perechi de astfel de ochelari, cu tehnologii din ce în ce mai avansate, iar dezvoltatorii de software încearcă și ei să țină pasul cu aplicații interesante și interactive, care să ne permită să folosim la maxim aceste gadgeturi.
Așadar, pentru a vă prezenta mai multe informații despre această tehnologie, am ales să testăm o pereche de astfel de ochelari VR, de la producătorul Widjit. Pentru început, vă spunem că senzațiile sunt unice, iar dacă ați fost vreodată la cinema IMAX, trebuie să știți că este cam același lucru și cu acești ochelari.
Cei care au deschis calea către acest tip de ochelari au fost, ca de obicei, cei de la Google, cu ai lor ochelari Google Cardboard, care, din păcate, sunt făcuți din carton, sunt foarte incomozi și greu de purtat – de exemplu, greutatea telefonului apasă direct cartonul pe nasul utilizatorului. Ochelarii VR Widjit, pe de altă parte, sunt fix opusul acestora de la Google, fiind comozi și ușor de purtat, chiar și pentru perioade mai mari de timp, oferă tot felul de reglaje necesare (mai ales cele pentru persoanele care suferă de miopie, reglajele ochelarilor VR vă ajută să îi utilizați fără ochelarii de vedere).
De asemenea, calitatea materialelor este un alt mare plus pentru această pereche de ochelari, veți primi o bandă elastică ajustabilă pentru a îi fixa mai ușor pe cap, iar în jurul ochilor veți vedea că au un burete moale, îmbrăcat în piele perforată pentru a nu transpira, care are rolul sa îi facă și mai comozi.
Pe lângă toate aceste aspecte legate de design, ochelarii VR Widjit au încorporate și căști, astfel nu veți deranja pe nimeni atunci când vizionați un film sau vă jucați. Conectarea lor se face foarte ușor, este de ajuns să pozitionați cablul mic din interiorul ochelarilor în mufa audio de 3,5mm a telefonului mobil, după care să îl fixați în lăcașul special conceput.
Utilizarea acestor ochelari VR este una foarte ușoară, la îndemâna oricărei persoane. Nu aveți nevoie de baterii sau cabluri, trebuie doar să introduceți un smartphone cu o diagonală cuprinsă între 4,7” și 6” (suportul este reglabil) și să inchideți capacul. Apoi montați ochelarii pe cap și distracția poate începe. În general, sunt recomandate telefoanele mobile cu giroscop, lucru pe care majoritatea îl au, însă dacă se întâmplă ca dispozitivul tău să nu aibă nu trebuie să îți faci griji întrucât conținutul oferit prin YouTube nu are nevoie de giroscop, deci funcționează la fel de bine și fără.
Există conținut pentru ochelarii VR în foarte multe locuri – de exemplu, pe YouTube vei găsi milioane de clipuri (apare un buton special în aplicație pentru cele compatibilie), iar dacă sunteți utilizatori de iOS sau Android, vă puteți bucura de mii de aplicații deja existente în magazinele dedicate acestora, majoritatea fiind gratuite.
Utilizarea unei perechi de ochelari VR Widjit nu se rezumă doar la a-i pune pe cap și la vizionare, trebuie să știți că în orice parte veți întoarce capul, veți fi transpus automat în situația respectivă, la fel ca în realitate, singura diferență fiind că aceasta este o lume creată pe calculator.
Experiența cu acești ochelari VR Widjit este una excelentă, au fost foarte confortabili de purtat, materialele din care sunt construiți par să fie de bună calitate, greutatea este una scăzută, iar ei stau foarte bine pe cap. Nu veți obosi atunci când îi utilizați, trebuie doar să aveți mare grijă să faceți pauze periodice la aproximativ 10-15 minute (măcar la început) pentru ca este foarte posibil să aveți stări de amețeală.






mă să știi ca chiar mă bate gandu să îmi iau niște ochlerai vr din astia mai rezistenti . Am folosit ocazional vreo 8-9 luni niște care-o are chinezești și am fost supermultumit dar amu vreau ceva mai tapan . astia oar chiar interesanți!