Compania Apple a lansat marți dimineața cea de-a șasea actualizare beta pentru OS X 10.11 El Capitan. Această actualizare de OS X este disponibilă începând din seara asta și pentru utilizatorii înscriși în programul public de testare a OS X El Capitan. OS X 10.11 Developer Preview 6 și OS X 10.11 Public Beta 4 vin la aproximativ o săptămână distanță distanță de a cincea versiune beta a OS X El Capitan (respectiv a treia versiune beta publică) și este interesant că Apple a redus intervalul de actualizare al OS X beta la o săptămână.

Actualizarea are build-ul 15A244d este disponibilă pentru dezvoltatori atât prin intermediul sistemului de actualizare al OS X (din Mac App Store), cât și prin intermediul portalului Apple dedicat dezvoltatorilor de aplicații (numai în cazul dezvoltatorilor).

Noua actualizare a OS X 10.11 El Capitan este concentrată pe corecturi de erori și îmbunătățiri în privința performanțelor, nefiind sesizată de către utilizatori nicio modificare semnificativă pe partea de aspect și funcționalitate comparativ cu versiunea precedentă. Totuși, în fișierele de sistem ale acestei actualizări a fost descoperit ceva important. Cei de la Consomac au găsit în OS X 10.11 El Capitan beta 6 o serie de linii noi de cod care nu fac nimic decât să reconfirme lansarea unui nou iMac de 21,5 inchi cu ecran Retina 4K. Primele referințe la un astfel de iMac au apărut în codul OS X încă din luna iunie, însă computerul nu a fost lansat încă, iar liniile descoperite acum nu apăreau în versiunile beta de OS X anterioare.imac-display-code-800x569

Căutând în fișierele OS X beta, cei de la Consomac au descoperit trei fișiere noi, dintre care două includ rezoluții de ecran care indică posibilitatea lansării unor noi modele de iMac cu ecran 5K de 27 inchi și cu ecran cu rezoluția de 4096 pe 2304 pixeli (4K). Ei bine, acesta din urmă este probabil un model de iMac cu ecran de 21,5 inchi, la el făcând referire și codul descoperit în OS X 10.11 El Capitan Developer Preview 2. Codul OS X include chiar și o imagine a acestei versiuni de iMac, însă ea nu indică modificări în partea frontală a computerului.


 

OS X 10.11 El Capitan este o versiune construită practic pe fundamentul OS X 10.10 Yosemite, Apple concentrându-se în special pe îmbunătățirea experienței utilizatorilor și performanțelor sistemului de operare. Experiența utilizatorilor va fi îmbunătățită prin diferite caracteristici noi sau actualizate, cum ar fi noul font San Francisco ce face textele mai lizibile, Mission Control-ul actualizat, noua vizualizare divizată ce permite afișarea simultană, pe ecranul întreg, a două aplicații, o căutare Spotlight mai inteligentă și câteva funcționalități noi incluse în Safari, Mail, Notițe, Hărți și Poze. Performanțele vor fi îmbunătățite grație modificărilor ce vor face ca rularea unor aplicații și procese să fie mai rapidă – mai ales mulțumită tehnologiei Metal.

OS X 10.11 El Capitan este disponibil momentan numai pentru dezvoltatorii înregistrați în Apple Developer Center, însă utilizatorii de rând înscriși în programul AppleSeed vor putea, de asemenea, să facă actualizarea la o versiune beta a El Capitan în iulie. Versiunea finală a OS X 10.11 va fi lansată de către Apple în toamna acestui an, luna iulie fiind cel mai probabil aleasă pentru lansare.

SURSAApple
Articolul precedentApple va lansa în curând iMac-uri cu noi procesoare și ecrane
Articolul următorViber 5.5.0 pentru iPhone și iPad – actualizare este disponibilă pe App Store

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.