AirPods Pro 2 au de acum carcasă cu USB-C. Apple a lansat și EarPods cu USB-C

- Publicitate -

Imediat după conferința de pe 12 septembrie în cadrul căreia a prezentat gama iPhone 15 și noi modele Apple Watch, Apple a pus în vânzare o versiune actualizată a căștilor AirPods Pro 2, care vine, printre altele, cu o carcasă de încărcare cu USB-C. De asemenea, gigantul californian comercializează acum și o versiune de EarPods cu conector USB-C.

Noile AirPods Pro 2 lansate de către Apple nu sunt practic un model nou față de cel lansat anul trecut, însă conțin anumite elemente de noutate. Cel mai important este portul USB-C al carcasei de încărcare, care înlocuiește portul Lightning cu care au venit inițial aceste căști, și care va simplifica alimentarea căștilor pentru toți posesorii de iPhone 15 și nu numai. Mai mult, noile modele de iPhone vor putea încărca direct un Apple Watch sau caseta AirPods prin intermediul noului port USB.

Bizar este că până în acest moment Apple nu vinde separat o carcasă de încărcare cu USB-C, astfel încât utilizatorii care dețin deja AirPods Pro 2 să poată face upgrade la o carcasă cu acest port.

Noua versiune de AirPods 2 include o rezistență îmbunătățită a căștilor și carcasei la praf conform standardului IP54. Versiunea inițială avea numai o rezistență la transpirație și apă conform clasificației IPX4. De asemenea, „noile” căști oferă compatibilitate pentru redarea audio fără pierderi (20 biți, 48 kHz) atunci când sunt conectate la Apple Vision Pro, ochelarii Apple de realitate mixtă care vor fi lansați la începutul anului viitor.

Alte noutăți nu au fost anunțate pentru noile căști AirPods Pro 2, însă se impune să precizăm că această versiune actualizată are un număr de model nou atât pentru căști, cât și pentru carcasă. Prețul pentru versiunea 2 de AirPods Pro 2 este, în Europa, de 279€, fiind cu 20€ mai ieftină decât a fost versiunea inițială, la lansare.

În ceea ce privește arhaicele căști cu fir EarPods, acestea nu au primit nicio altă îmbunătățire în afară de faptul că au un conector USB-C care va permite conectarea la noile modele de iPhone, precum și la Mac, iPad sau alte aparate care au un astfel de conector. Ele sunt comercializate în paralel cu EarPods-urile cu conector Lightning și cu cele cu mufă jack la un preț de 19€.

Modelul standard de AirPods (2 și 3) nu a fost actualizat pentru a avea o carcasă de alimentare cu USB-C, așa că probabil va trebui să așteptăm până când Apple va introduce un model nou de AirPods care să aibă o atare carcasă.

Totodată, Apple a mai lansat și un adaptor USB-C la Lightning pentru a permite folosirea accesoriilor Lightning cu noile modele iPhone. Acesta costă 35€.

- Publicitate -
Alex Popa
Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole sugerate

iPhone 15, iPhone 15 Plus, iPhone 15 Pro și 15 Pro Max sunt disponibile la precomanda în România. Iată la ce magazine și care...

iPhone 15, iPhone 15 Plus, iPhone 15 Pro și iPhone 15 Pro Max sunt disponibile la precomanda...

iOS 17.0.1 și iPadOS 17.0.1 au fost lansate pentru iPhone și iPad

iOS 17.0.1 și iPadOS 17.0.1 au fost lansate joi seară de către Apple și sunt disponibile, așadar,...

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,785UrmăritoriÎmi place
10,899UrmăritoriUrmărește-ne
360UrmăritoriUrmărește-ne
113AbonațiAbonați-vă
Publicitate

Cele mai recente articole

macOS 14.0 Sonoma a fost lansat pentru utilizatorii de Mac. Iată toate noutățile

A sosit momentul pe care milioane de posesori de Mac l-au așteptat o vară întreagă! Versiunea finală a macOS Sonoma 14.0 s-a lansat, ceea ce înseamnă...

iOS 16.7 / iPadOS 16.7 / watchOS 9.6.3 și macOS 13.6 / 12.7 au fost lansate

iOS 16.7 și iPadOS 16.7 au fost lansate joi seară de către Apple și sunt disponibile, așadar, pentru utilizatorii modelelor de iPhone și, respectiv,...

watchOS 10.0.1 a fost lansat pentru Apple Watch

watchOS 10.0.1 a fost lansat joi seară pentru utilizatorii de Apple Watch. Aceasta este prima actualizare adusă watchOS 10, o actualizare lansată în forma...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.