macOS Ventura 13.0.1 a fost lansat miercuri seară pentru utilizatorii de Mac. Noua versiune de Ventura nu a fost testată cu programatorii și utilizatorii în prealabil, fiind lansată cu scopul de a adresa unele probleme.
macOS Ventura 13.0.1 Noutăți
Asemenea iOS 16.1.1 și iPadOS 16.1.1, această primă actualizare adusă macOS Ventura corectează o serie de probleme întâmpinate de utilizatorii de Mac, însă fără ca Apple să specifice cu exactitate care sunt acestea.
În plus, noua versiune aduce actualizări de securitate, fiind astfel recomandată tuturor utilizatorilor. Mai precis, aceasta adresează două probleme ale libxml2 care puteau permite unor utilizatori de la distanță să închidă aplicații în mod neașteptat ori să execute cod în mod arbitrar (mai multe detalii aici).
macOS Ventura 13.0.1 Actualizare
Actualizarea la noua versiune majoră de macOS este, desigur, recomandată tuturor utilizatorilor care posedă Mac-uri eligibile. Ea poate fi descărcată și instalată gratuit atât din Preferințe sistem > Actualizare software, cât și urmând linkul direct de mai jos (urmați linkul mai ales dacă noua versiune a macOS nu apare în secțiunea de Actualizări a macOS).
- macOS Ventura 13.0 – Gratis – Descarcă acum
Actualizarea la macOS Ventura poate fi efectuată de utilizatorii care posedă modele de Mac compatibile (vezi lista completă urmând linkul de mai jos) cu aproximativ 10 GB liberi pe disc.
macOS 13.0.1 succede macOS 13.0, adică cea mai recentă actualizare majoră adusă macOS. Mai multe detalii despre noutățile aduse de macOS Ventura 13 sunt disponibile aici.