Introdus anul trecut odată cu gama iPhone 12, portofelul Apple MagSafe a primit astăzi o actualizare importantă. Modelul îmbunătățit introdus de către Apple odată cu gama iPhone 13 vine acum în cinci culori noi și are compatibilitate pentru Găsire.
Potrivit companiei Apple, noul portofel pentru iPhone 12 și iPhone 13 (toate modelele din aceste game) este compatibil cu aplicația Găsire, afișând pe hartă locul în care a fost separat de iPhone. Din motive necunoscute, în cazul în care ai versiunea de anul trecut a portofelului MagSafe de la Apple, trebuie să știi că, din motive necunoscute, iOS nu te va notifica atunci când acesta se separă de telefon.
Proiectat având atât stilul, cât și funcționalitatea în minte, noul portofel din piele cu MagSafe pentru iPhone reprezintă modalitatea perfectă de a avea la îndemână cartea de identitate și cardurile de credit. Acum este compatibil cu MagSafe, astfel că vei fi notificat cu privire la ultima locație cunoscută a portofelului, în eventualitatea în care acesta este separat de telefonul tău.
Acest portofel continuă să fie fabricat folosind o piele provenită din Europa și arată la fel precum versiunea de anul trecut. El permite adăugarea a până la 3 carduri și / sau cărți de identitate (de dimensiunea cardurilor bancare). Deocamdată nu știm dacă magneții au fost îmbunătățiți astfel încât acest portofel să nu se mai separe într-atât de ușor de iPhone precum versiunea anterioară.
Noul portofel MagSafe este compatibil cu iPhone 12 mini, iPhone 12, iPhone 12 Pro, iPhone 12 Pro Max, iPhone 13 mini, iPhone 13, iPhone 13 Pro și iPhone 13 Pro Max.
Portofelul MagSafe este disponibil cu finisajele maro auriu, cireașă putredă, verde secvoia, beznă și glicină. Prețul acestuia rămâne neschimbat, fiind, în Europa, de 65€.