macOS Big Sur 11.6 s-a lansat, ceea ce înseamnă că poate fi descărcată gratis pe toate modelele de Mac compatibile. Spre deosebire de versiunile majore precedente ale Big Sur, macOS 11.6 nu a fost testat în prealabil, reprezentând totuși cea de-a șasea actualizare „majoră” adusă macOS Big Sur 11.0 (după numărul de versiune).
S-a lansat macOS Big Sur 11.6 Noutăți
Potrivit Apple, noua versiune de macOS „îmbunătățește securitatea macOS”, fiind deci recomandată tuturor utilizatorilor de Mac.
Potrivit unui document de asistență care însoțește actualizarea de software din această seară, macOS 11.6 adresează două probleme grave de securitate despre care Apple susține că s-ar putea să fi fost exploatate. Pe de-o parte, vorbim despre o eroare a CoreGraphics care putea permite unui document PDF otrăvit să conducă la scrierea de cod în mod arbitrar, iar pe de altă parte vorbim și despre o vulnerabilitate WebKit, care putea permite conținutului web otrăvit să execute cod pe Mac.
Practic, actualizările de software lansate de către Apple în această seară adresează inclusiv vulnerabilitatea CoreGraphics prezentată luna trecută de către The Citizen Lab, despre care se spunea pe atunci că afectează mecanismul de protecție Blastdoor al Apple. Se presupune că această breșă de securitate ar fi fost exploatată cu scopul de a urmări activiștii Bahraini, ale căror dispozitive iPhone au fost atacate cu succes folosind software-ul de spionaj al Grupului NSO Pegasus.
macOS Big Sur 11.6 Actualizare
Actualizarea la noua versiune majoră de macOS este, desigur, recomandată tuturor utilizatorilor care posedă Mac-uri eligibile. Ea poate fi descărcată și instalată gratuit atât din Preferințe sistem > Actualizare software.
Actualizarea la macOS Big Sur poate fi efectuată de utilizatorii care posedă modele de Mac compatibile (vezi lista completă urmând linkul de mai jos) cu aproximativ 10 GB liberi pe disc.
Utilizatorii care nu au făcut upgrade la macOS Big Sur, precum și aceia care nu au Mac-uri compatibile cu această actualizare trebuie să știe că Apple a lansat în această seară și actualizarea de securitate 2021-005 pentru macOS Catalina, precum și Safari 14.1.2 pentru macOS Catalina și macOS Mojave. Actualizarea de securitate pentru macOS Catalina adresează vulnerabilitatea CoreGraphics, în timp ce Safari 14.1.2 adresează problema de securitate a WebKit despre care am vorbit ceva mai sus. Acestea pot fi descărcate din Preferințe sistem > Actualizare software.
macOS 11.6 succede macOS 11.5.2, o actualizare care a introdus corecturi de erori. Mai multe detalii despre noutățile aduse de macOS Big Sur 11.5.2 sunt disponibile aici.
În prezent, Apple testează macOS 12 Monterey împreună cu programatorii și membrii Apple Software Beta Program.