Prezentate pe 14 septembrie de către Apple, iPhone 13 mini, iPhone 13, iPhone 13 Pro și iPhone 13 Pro Max sunt deja disponibile la precomandă în câteva zeci de țări, primele unități urmând a se livra începând chiar de mâine, 24 septembrie, când are loc lansarea oficială a noii game iPhone.
Și, în pofida faptului că retailerii autorizați Apple de la noi s-au mișcat repede anul acesta anunțând, imediat după prezentarea noilor modele, că urmează să fie disponibile „în curând”, România nu face parte din primul val de lansare a gamei iPhone 13. În schimb, anul acesta Romania face parte din cel de-al doilea val de lansare a iPhone 13 și iPhone 13 Pro, alături de țări precum Turcia, Mexic, Coreea de Sud, Thailanda, Malaezia și nu numai.
Potrivit unui anunț făcut de către Apple odată cu prezentarea acestor noi modele, acest al doilea val de lansare va avea loc pe data de 8 octombrie, precomenzile urmând a putea fi plasate abia începând cu data de 1 octombrie. Or, cu alte cuvinte, abia începând cu vinerea viitoare vei putea să îți comanzi modelul de iPhone 13 sau iPhone 13 Pro dorit, comanda urmând a-ți fi livrată (cel mai devreme) abia peste două săptămâni, pe data de 8 octombrie.
Faptul că țara noastră face parte din al doilea val de lansare a gamei iPhone 13 nu este confirmat nici de Apple.com, care specifică numai câteva țări din acest val, dar nici de Apple.ro, care încă celebrează… lansarea iPhone 12 și a iPhone 12 Pro!
Dimpotrivă, anunțul este făcut chiar de câțiva dintre retailerii autorizați care vor da startul precomenzilor încă din momentul în care Apple va permite acest lucru în țara noastră. , Flanco, iStyle și MediaGalaxy sunt câțiva dintre retailerii români care au anunțat data oficială a lansării noilor modele de iPhone în țara noastră, precum și data începând cu care le vei putea precomanda de la ei – 8 octombrie, respectiv 1 octombrie în cazul tuturor acestor retaileri.
Deși absent din lista retailerilor de mai sus, deoarece încă nu și-a actualizat paginile dedicate iPhone 13 și iPhone 13 Pro, eMAG va da startul precomenzilor tot începând cu data de 1 octombrie, urmând a lansa noile dispozitive pe 8 octombrie.
Prețurile oficiale din România pentru noile modele de iPhone vor fi comunicate tot începând cu data de 1 octombrie, când se va da startul precomenzilor, drept care până atunci putem doar să ne ghidăm după prețurile practicate în Europa, față de care cele de la noi s-ar putea să fie marginal mai mari sau marginal mai mici (în funcție de retailer și versiunea pentru care optezi).
Iar înainte de a fi informat că noile modele de iPhone pot fi deja precomandate de aproape o săptămână din România, voi preciza că NICIUNUL dintre retailerii care au dat deja startul precomenzilor pentru iPhone 13 și iPhone 13 Pro nu sunt autorizați de către Apple să comercializeze produsele sale în țara noastră și, chiar dacă s-ar putea să le livreze înaintea retailerilor autorizați, prețul practicat de aceștia s-ar putea să fie mai mare decât cel oficial, iar garanția s-ar putea să constituie o problemă. De aceea, nici nu am anunțat în vreun fel cine și când a dat startul precomenzilor pentru noile modele iPhone, axându-ne numai pe sursele oficiale.
În fine, în eventualitatea în care vă întrebați când vor fi lansate și celelalte produse introduse de către Apple săptămâna trecută, ei bine iPad mini 6 și iPad 9 vor fi lansate mâine în România, în timp ce Apple Watch va sosi spre finele anului curent, o dată oficială de lansare nefiind comunicată până în prezent de gigantul californian.