iOS 13.6 și iPadOS 13.6 au fost lansate pentru iPhone, iPad și iPod touch. Iată noutățile

- Publicitate -

La aproape două luni distanță de lansarea versiunii finale a iOS 13.5, Apple a lansat miercuri seară noi actualizări de iOS și iPadOS. iOS 13.6 și iPadOS 13.6 sunt disponibile, așadar, pentru utilizatorii modelelor de iPhone, iPod touch și, respectiv, iPad compatibile cu iOS 13 și iPadOS. Noile versiuni ale sistemelor de operare au fost testate împreună cu dezvoltatorii și utilizatorii încă de la începutul lunii iunie.

iOS 13.6 / iPadOS 13.6 Noutăți

iOS 13.6 și iPadOS 13.6 introduc noi opțiuni pentru descărcarea și instalarea automată a noilor actualizări de sistem. Mulțumită noului meniu Personalizare actualizări software, utilizatorii vor putea decide dacă își doresc ca iOS/iPadOS să descarce automat noile actualizări (prin Wi-Fi) sau să le și instaleze, peste noapte, atunci când iPhone-ul / iPad-ul este conectat la priză (dezactivarea ori activarea ambelor opțiuni fiind, desigur, posibilă).

Aplicația Sănătate oferă utilizatorilor posibilitatea de a adăuga informații despre diferite simptome pe care le au la un moment dat, grație unei noi secțiuni Simptome. Aici, selectând simptomul, iar apoi opțiunea Adăugare date, aceștia vor putea să înregistreze simptomele pe care le preizintă la un anumit moment. Simptomele vor fi organizate în funcție de momentul apariției lor și de severitate, utilizatorii având posibilitatea de a trimite aceste date doctorilor.

iOS 13.6 mai vine și cu compatibilitate pentru Chei Auto, o funcționalitate care a fost prezentată ca fiind integrată în noul iOS 14. Noile chei digitale au fost proiectate pentru ca utilizatorii de iPhone și Apple Watch să poată debloca, bloca și porni autoturismele compatibile fără a mai avea nevoie de o cheie fizică ori de accesarea unei aplicații dedicate.

Cheile digitale sunt stocate în aplicația Wallet, iar pentru a funcționa va trebui ca producătorii auto să implementeze această funcționalitate în noile modele. BMW a anunțat că este unul dintre primii parteneri ai Apple în acest proiect, iar noile lor chei digitale le vor permite posesorilor de iOS și watchOS să deblocheze mașinile, să le pornească prin plasarea iPhone-ului în locul dedicat, să configureze anumite limitări atunci când înmânează mașina copiilor și chiar să partajeze temporar o cheie cu până la cinci alți utilizatori. Potrivit BMW, modelele seria 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, X5, X6, X7, X5M, X6M și Z4 fabricate începând cu luna iulie a anului curent vor fi echipate cu noua funcționalitate. Cheile digitale sunt disponibile numai pentru iPhone XR / Xs (și modelele ulterioare) cu iOS 13.6 sau ulterior instalat.

În fine, dispozitivele iPhone și iPad configurate în SUA, Australia, Regatul Unit al Marii Britanii și Canada vor primi și câteva funcționalități noi pentru Apple News. Pentru început, aplicația Apple News va salva de acum locul în care ai rămas atunci când ai închis-o pentru a se deschide în același loc. În plus, serviciul Apple News+ primește caracteristica Audio care va oferi abonaților acces la știri audio. Apple News+ Audio include versiuni audio ale celor mai bune știri din Apple News, un rezumat al știrilor creat de editorii Apple denumit Apple News Today (care va fi accesibil pentru toată lumea) și colecții de știri locale pentru cinci orașe și regiuni. Și pentru posesorii de autoturisme cu sisteme CarPlay, Apple a introdus aplicația News, permițând utilizatorilor să asculte știrile audio și știrile Apple News Today.

iOS 13.6 / iPadOS 13.6 Notițele lansării

iOS 13.6 furnizează compatibilitate pentru chei auto digitale și conține o nouă categorie pentru simptome în aplicația Sănătate. În plus, această actualizare corectează probleme și include îmbunătățiri.

Chei auto digitale

  • Descuiați, încuiați și porniți un autoturism compatibil folosind iPhone-ul
  • Eliminați în mod securizat cheile digitale de pe un dispozitiv pierdut prin intermediul iCloud
  • Partajați cu ușurință chei digitale folosind iMessage
  • Profilurile individuale ale șoferilor permit configurarea cheilor partajate pentru a permite accesul complet sau conducerea restricționată a autoturismului
  • Rezerva de mers permite descuierea și pornirea autoturismului timp de până la cinci ore după epuizarea bateriei iPhone-ului

Sănătate

  • O nouă categorie pentru simptome în aplicația Sănătate, inclusiv simptome înregistrate din aplicațiile Urmărire ciclu și EKG
  • Posibilitatea de a înregistra simptome noi, precum febră, frisoane, durere în gât sau tuse, și de a le partaja cu aplicații terțe

În plus, această actualizare corectează probleme și include alte îmbunătățiri.

  • Adaugă o configurare nouă care vă permite să specificați dacă doriți descărcarea automată a actualizărilor pe dispozitiv, în timp ce acesta este conectat la Wi-Fi
  • Remediază o problemă din cauza căreia era posibil ca aplicațiile să nu mai răspundă la comenzi în timpul sincronizării datelor de pe iCloud Drive
  • Corectează o problemă care putea da impresia că roamingul de date este dezactivat pe eSIM, deși era în continuare activ
  • Corectează o problemă din cauza căreia unele apeluri telefonice efectuate din Saskatchewan păreau să provină din Statele Unite
  • Remediază o problemă care putea întrerupe sunetul la efectuarea apelurilor telefonice prin Apelare Wi-Fi
  • Corectează o problemă care împiedica unele dispozitive iPhone 6S și iPhone SE să se înregistreze pentru Apelare Wi-Fi
  • Rezolvă o problemă care putea provoca afișarea neașteptată a tastaturii software în cazul conectării la anumite tastaturi hardware terțe
  • Corectează o problemă care putea cauza maparea incorectă a tastaturilor hardware pentru japoneză drept tastaturi S.U.A.
  • Remediază probleme de stabilitate la accesarea centrului de control atunci când funcționalitatea AssistiveTouch era activată
  • Furnizează un mecanism prin care administratorii pot specifica domenii care să fie excluse din traficul realizat prin conexiunile cu VPN mereu activat

iOS 13.6 / iPadOS 13.6 Actualizare iPhone și iPad

Actualizările la iOS 13.6 și iPadOS 13.6 le sunt recomandat tuturor posesorilor modelelor de iPhone, iPad și iPod touch compatibile cu iOS 13 / iPadOS 13, având în vedere că gravitatea problemelor adresate, precum și noutățile pe care le aduc.

iOS 13.6 poate fi descărcat și instalat pe iPhone SE / 6s (și modelele ulterioare) și iPod touch generația a 7-a, iar iPadOS 13.6 poate fi instalat pe iPad Air 2 (și modelele ulterioare), iPad mini 4 (și modelele ulterioare) și pe toate modelele de iPad Pro, atât prin intermediul sistemului de actualizare software al iOS (OTA), cât și prin intermediul aplicației iTunes pentru Mac și PC. Indiferent de metoda aleasă, pașii necesari pentru actualizarea dispozitivului sunt prezentați în cadrul articolului la care face trimitere linkul de mai jos:

iOS 13.6 / iPadOS 13.6 succed iOS / iPadOS 13.5.1, actualizări care au venit să înlăture o problemă importantă de securitate. Mai multe detalii despre noutățile din iOS / iPadOS 13.5.1 sunt disponibile aici.

- Publicitate -
Alex Popa
Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole sugerate

Cum sa remediati problema butoanelor Home si Power atunci cand nu functioneaza pe iPhone si iPad – Tutorial

Doua dintre cele mai cunoscute probleme hardware ale iPhone si iPad sunt legate de functionarea butoanelor Home...

iOS 17.4 va permite instalarea de aplicații din afara App Store pe iPhone și iPad, în UE

Urmare a faptului că pe data de 6 martie 2024 intră în vigoare actul legislativ privind piețele...

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,785UrmăritoriÎmi place
10,899UrmăritoriUrmărește-ne
360UrmăritoriUrmărește-ne
113AbonațiAbonați-vă
Publicitate

Cele mai recente articole

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate pentru iPhone și iPad cu noutăți importante în Uniunea Europeană

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate marți seară de către Apple și sunt disponibile, așadar, pentru utilizatorii modelelor de iPhone și iPad...

Apple a lansat MacBook Air cu chipset M3

Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă chipset-uri M3, compatibilitate îmbunătățită pentru afișajele externe,...

iOS 17.4 va permite instalarea de aplicații din afara App Store pe iPhone și iPad, în UE

Urmare a faptului că pe data de 6 martie 2024 intră în vigoare actul legislativ privind piețele digitale (DMA - Digital Markets Act) pe...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.