La aproape două luni de când ne-a anunțat că ediția de anul acesta a Worldwide Developers Conference va avea un nou format, Apple a venit la începutul acesta de săptămână cu mai multe detalii despre mult-așteptatul eveniment. În cel mai recent comunicat de presă al său, compania americană a dezvăluit data la care va începe WWDC 2020.
Se pare că ediția de anul acesta a WWDC va începe pe 22 iunie, adică mult mai târziu decât în anii anteriori. Acest lucru era de așteptat având în vedere circumstanțele actuale ce au cerut schimbarea formatului într-unul virtual. WWDC 2020 va fi găzduit de aplicația Apple Developer pentru iOS, tvOS și iPadOS, precum și de site-ul web Apple Developer, iar accesul va fi complet gratuit pentru toți cei care au un cont de dezvoltator.
La fel ca și până acum, Apple intenționează să organizeze o conferință de deschidere a acestui eveniment. Cel mai probabil, aceasta va avea fi luni, pe 22 iunie, și va aduce prezentarea iOS / iPadOS 14, macOS 10.16, tvOS 14 și a watchOS 7. Prezentarea altor produse în cadrul respectivului eveniment media nu este nici ea exclusă.
Actualizare 11 iunie, ora 19:05: Apple a publicat întregul program al WWDC 2020, confirmând că evenimentul principal va fi organizat luni, 22 iunie, începând cu ora României 20:00. Mai multe detalii despre celelalte evenimente din cadrul WWDC 2020 sunt disponibile pe site-ul Apple.
„WWDC20 va fi cel mai mare de până acum, aducând laolaltă comunitatea noastră globală de peste 23 de milioane de programatori într-un mod fără precedent, într-o săptămână din iunie, pentru a învăța despre viitorul platformelor Apple. Așteptăm cu nerăbdare să ne întâlnim online în iunie cu comunitatea globală de programatori și să le arătăm noile instrumente la care am lucrat pentru a-i ajuta să creeze și mai multe aplicații și servicii incredibile. Așteptăm cu nerăbdare să împărtășim cu toată lumea mai multe detalii despre WWDC20 pe măsură ce ne apropriem de acest eveniment captivant” – Phil Schiller, vicepreședinte executiv Apple pentru Marketing.
Asemenea edițiilor standard de WWDC pe care Apple le-a organizat în anii precedenți, ediția digitală a WWDC de anul acesta se va întinde pe cinci zile, începând într-o zi de luni și încheindu-se vinerea. În mod normal, Apple organizează o loterie pentru selectarea celor care își vor putea achiziționa mai apoi un bilet în valoare de 1.599$ cu care vor putea lua parte la eveniment. Fiindcă anul acesta WWDC nu mai este organizat fizic, accesul va fi gratuit pentru toată lumea, ceea ce înseamnă că milioane de dezvoltatori vor putea urmări toate conferințele organizate și vor putea lua legătura cu angajați Apple.
Pentru elevi și studenți, Apple va organiza un nou Swift Student Challenge. Aplicarea în acest concurs este posibilă încă de acum, iar tinerii care vor fi selectați, vor primi o bursă la WWDC. Apple susține că deși acest eveniment este unul digital, va recunoaște în continuare creativitatea programatorilor tineri.
„Elevii sunt o parte componentă a comunității de programatori Apple, iar la ediția de anul trecut a WWDC ni s-au alăturat peste 350 de programatori elevi din 37 de țări. Uitându-ne la WWDC20, deși reuniunea va fi virtuală anul acesta, dorim să recunoaștem și să sărbătorim contribuțiile creative ale tinerilor programatori din întreaga lume. Așteptăm cu nerăbdare să vedem felul în care această următoare generație de gânditori inovativi își va transforma ideile în realitate prin intermediul Swift Student Challange” – Craig Federighi, vicepreședinte executiv Apple pentru Inginerie Software.
Pentru a se înscrie în acest Swift Student Challenge, elevii și studenții din întreaga lume vor trebui să creeze o scenă interactivă în Swift Playgrounds care să poată fi experimentată în trei minute. Câștigătorii vor primi o jachetă WWDC20 și un set de broșe, mai multe detalii fiind oferite pe site-ul companiei Apple.
Apple susține că programatorii trebuie să descarce aplicația Apple Developer pentru a obține detalii suplimentare despre programul evenimentului. Acolo, începând din iunie, aceștia vor descoperi detalii despre evenimentul principal, despre Platforms State of the Union, sesiuni și programul laboratoarelor. De asemenea, aceste informații vor fi oferite programatorilor și pe platforma online Apple Developers, precum și pe e-mail.
La ediția de anul acesta a WWDC, Apple va prezenta, în cadrul evenimentului de pe 22 iunie, iOS și iPadOS 14, tvOS 14, watchOS 7 și macOS 10.16. Deocamdată nu știm dacă vor fi prezentate și alte produse noi în cadrul acelui eveniment, însă nu este exclus ca mult-așteptatele AirTags să își facă apariția pe atunci. Alte produse care ar putea fi prezentate sunt: iMac 2020, un nou iPad Air, un Apple TV actualizat și chiar o pereche de căști circum-auriculare.