La două săptămâni de când a început testarea acestei actualizări și la numai o săptămână distanță față de watchOS 6.1 beta 2, compania Apple a publicat joi seară watchOS 6.1 beta 3 pentru dezvoltatorii de aplicații.
Deși are numărul de versiune 6.1, fapt ce ne sugerează că ar putea fi o actualizare destul de însemnată, deocamdată dezvoltatorii care au instalat watchOS 6.1 nu au descoperit noutăți importante. La rându-i, nici Apple nu a indicat introducerea de noutăți importante în acest build de watchOS, așa că rămâne de văzut ce va aduce nou în versiunile următoare sau la lansarea variantei finale.
Cu toate acestea, trebuie menționat că această actualizare esate disponibilă, deocamdată, cel puțin, și pe Apple Watch Series 1 și Series 2, două modele de ceas care nu au primit până acum actualizarea la watchOS 6.
În situația în care vor fi semnalate, noutățile din watchOS 6.1 beta 3 vor fi prezentate puțin mai jos, în cadrul acestui articol.
watchOS 6.1 beta 3 are numărul de build 17S5068e și poate fi instalat pe toate dispozitivele Apple Watch de către dezvoltatorii înscriși pe Apple Developer Center (cu condiția să fi descărcat deja un profil de dezvoltator pentru ceas). Pentru a actualiza Apple Watch la watchOS 6.1 beta 3 va trebui ca iPhone-ul asociat să aibă instalat măcar iOS 13.1 și să fie în proximitatea ceasului, iar Apple Watch-ul să fie pus la încărcat și să aibă măcar 50% baterie.
Data lansării versiunii finale de watchOS 6.1 este necunoscută până la ora actuală, însă estimăm că ea va ajunge în această toamnă.
Notă: Dacă ai efectuat actualizarea la watchOS 6.1 beta 3 și ai descoperit noutăți, te rugăm să ne anunți printr-un comentariu.