macOS 10.14.5 public beta 2 a fost lansat marți seară pentru posesorii de Mac înscriși în programul Apple Beta Software. Această nouă versiune de macOS dedicată utilizatorilor sosește la doar o zi distanță de macOS Mojave 10.14.5 beta 3.

Apple menționează că macOS 10.14.5 beta 3 reprezintă o actualizare care „îmbunătățește stabilitatea, compatibilitatea și securitatea Mac.” Chiar și așa, ne așteptăm ca pe parcursul perioadei de testare a acestei actualizări să fie introduse și câteva funcționalități noi.

macOS 10.14.5 public beta 2 are același număr de build precum macOS Mojave 10.14.5 beta 3 ceea ce înseamnă că vine cu exact aceleași noutăți. Vorbim în special despre mici corecturi de erori și îmbunătățiri. Mai multe detalii despre macOS 10.14.5 beta 3 puteți citi aici.

macOS 10.14.5 public beta 2 poate fi instalat pe modelele de Mac compatibile din App Store > Actualizări de către toți utilizatorii înscriși pe Apple Beta Software (cu condiția să fi descărcat deja utilitarul de acces macOS Mojave public beta pe computerul compatibil pe care doresc să îl actualizeze).

Până la ora actuală, nu se știe oficial care este data la care va fi lansată versiunea finală a macOS 10.14.5, însă ne așteptăm ca ea să fie disponibilă în luna mai.

macOS 10.14.5 succede macOS 10.14.4, o actualizare ce a venit cu mai multe noutăți pentru Safari, iTunes, compatibilitate pentru AirPods 2 și diferite corecturi de erori și îmbunătățiri. Mai multe informații despre macOS 10.14.4 sunt disponibile aici.

Notă: Dacă ai descărcat și instalat macOS 10.14.5 beta 3 / public beta 2 pe Mac și ai descoperit schimbări importante, te rugăm să ne anunți și pe noi printr-un comentariu.

- Reclamă -