watchOS 4.0.1 a fost lansat miercuri seară pentru o mică parte dintre utilizatorii de Apple Watch. Noua versiune a sistemului de operare pentru ceas sosește la două săptămâni distanță de versiunea finală a watchOS 4 și poate fi instalată numai pe Apple Watch Series 3 (GSM + LTE).
watchOS 4.0.1 Noutăți
Potrivit companiei Apple, „watchOS 4.0.1 corectează erori care în situații rare făceau ca Apple Watch să se alăture rețelelor Wi-Fi neautentificate (captive), cum ar fi cele găsite în locuri publice precum cafenele și hoteluri, ce îndrumă utilizatorii spre o pagină web înainte ca rețeaua să poată fi accesată.”
Mai precis, după cum indicau și jurnaliștii care au testat Apple Watch Series 3 LTE, noile ceasuri se deconectau de la rețelele LTE pentru a se conecta până și la rețele Wi-Fi libere (neprotejate cu parolă) într-o aparentă încercare de a reduce consumul energetic.
Problema în acest caz este că multe dintre rețelele Wi-Fi libere sunt publice (de exemplu, hotspoturile din magazine, cafenele, benzinării șamd.), având pagini interstițiale unde utilizatorii trebuie să își exprime acordul pentru a se putea conecta. Dar Apple Watch nu permite vizionarea acestor pagini, așa că utilizatorii de Apple Watch Series 3 LTE rămâneau de multe ori neconectați la Internet cu toate că ceasul afișa că sunt conectați la Wi-Fi.
Începând cu watchOS 4.0.1, Apple Watch Series 3 (GSM + LTE) va refuza conectarea la rețelele Wi-Fi captive chiar și în situațiile în care este departe de iPhone-ul asociat, ținând astfel utilizatorii mai mereu conectați la Internet.
watchOS 4.0.1 Disponibilitate și Actualizare
Posesorilor de Apple Watch Series 3 (GSM + LTE) le este recomandat să efectueze actualizarea la watchOS 4.0.1 numaidecât. Ei pot descărca și instala noua versiune a sistemului de operare pentru watchOS prin intermediul aplicației Watch, de pe orice dispozitiv iPhone 6 (sau mai recent), cu iOS 11.0 (sau ulterior) instalat. Mai multe detalii despre cum îți poți actualiza ceasul la cea mai recentă versiune de watchOS sunt disponibile în cadrul tutorialului către care face trimitere linkul de mai jos:
Notă: watchOS 4.0.1 nu este disponibil pentru niciun alt model de Apple Watch în afară de Series 3 (GSM + LTE). Drept urmare, noua versiune a sistemului de operare nu este disponibilă nici pentru modelele anterioare Series 3 și nici măcar pentru Apple Watch Series 3 (modelul Doar GSM; singurul comercializat în prezent și în România).
watchOS 4.0.1 sosește la o zi distanță de iOS 11.0.2, o actualizare care venea să adreseze o problemă deranjantă a dispozitivelor iPhone 8 și iPhone 8 Plus, precum și alte erori.