Apple a lansat iPad 5 – cel mai ieftin iPad pe care îl poți cumpăra

0
2675

Apple a anunțat marți după-amiază lansarea unui nou model de iPad cu afișaj de 9,7 inchi a cărui principală calitate este prețul.

Potrivit companiei americane, iPad 5 (da, Apple ne spune că aceasta este a 5-a generație de iPad; iPad Air și iPad Pro nu sunt incluse, aparent, la socoteală) are un afișaj Retina de 9,7 inchi care este mai luminos decât modelul pe care îl înlocuiește: iPad Air 2. Noua tabletă mai vine și cu un chipset Apple A9, care ar trebui să fie ceva mai bun decât chipsetul Apple A8X din iPad Air 2 (totuși, să n-aveți așteptări prea mari întrucât acest nou chipset are două nuclee și nu trei, și, probabil, are doar 2GB de RAM, nu 3GB precum A8X). Alte noutăți mai găsim la exteriorul noului iPad, unde s-a remarcat că deși factorul de formă este identic, microfoanele au fost mutate în zona centrală, iar butoanele pentru volum au fost distanțiate puțin mai mult unul față de celălalt.

Și chiar dacă vrea să ne ia ochii cu cele câteva noutăți mai sus menționate, lui iPad 5 îi lipsesc câteva caracteristici pe care iPad Air 2 le avea. La nivelul ecranului, spre exemplu, noul iPad nu se poate lăuda cu un panou laminat și nici cu prezența unei pelicule anti-reflectorizante, două lucruri pe care le regăseam pe vechiul model de iPad. Nici cu carcasa nu stă mai bine, întrucât, potrivit Apple, este cu 1,4mm mai gros decât iPad Air 2 (măsoară 7,5mm) și cu 39 de grame mai greu decât acesta (cântărește 469g).

iPad ese cea mai populară tabletă din lume. Clienții iubesc afișajul mare de 9,7 inchi pentru orice de la urmărirea de filme și emisiuni, la navigarea pe web, la efectuarea de apeluri FaceTime și până la vizionarea de fotografii. Acum el este chiar și mai accesibil. Noii clienți și toți cei care caută să facă un upgrade vor iubi să folosească acest iPad acasă, la școală și la muncă, mulțumită splendidului ecran Retina, puternicului nostru cip A9 și accesului la cele peste 1,3 milioane de aplicații create special pentru el – Phil Schiller, vicepreședinte executiv Apple.

Făcând abstracție de micile schimbări și diferențe, noul iPad 5 are tot ceea ce găseam și pe iPad-ul Air 2 de acum trei ani: un afișaj de 9,7 inchi cu rezoluția de 2.048 pe 1.536 pixeli și 264ppi, o cameră principală de 8 megapixeli, o cameră frontală de 1,2 megapixeli, două difuzoare, un conector Lightning, un jack de căști de 3,5mm, Touch ID, Wi-Fi 802.11ac și Bluetooth 4.2. De asemenea, el vine în același culori precum Air 2: argintiu, auriu și gri stelar, nefiind deci disponibil pe roz auriu. Această din urmă culoare rămâne disponibilă exclusiv pe iPad Pro de 9,7 inchi, la fel ca și compatibilitatea cu accesorii precum Apple Pencil sau Apple Smart Keyboard.

iPad 5 este disponibil în variantă de bază cu 32GB spațiu de stocare și Wi-Fi la prețul de 399€. Pentru 100€ în plus, clienții Apple vor primi de 4 ori mai mult spațiu de stocare (128GB), însă pe un iPad care va accepta, de asemenea, doar conexiuni Wi-Fi. Cei care își doresc conexiuni celulare de date vor trebui să plătească 150€ pentru fiecare versiune în parte (deci, 559€, respectiv 659€).

Conform Apple, iPad 5 va putea fi comandat începând de vineri, 24 martie din magazinele Apple și ale partenerilor din peste 20 de țări (inclusiv Germania, Olanda, Franța, Italia, Spania, Elveția, Regatul Unit al Marii Britanii și Suedia). În România și alte țări, noua tabletă va fi disponibilă în aprilie sau mai.

Așadar, chiar dacă nu impresionează cu nimic nici la exterior și nici la interior, iPad-ul lansat astăzi de către Apple atrage atenția prin prețul mult mai mic decât cel al tuturor celorlalte modele de iPad disponibile pe piață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.