Iată cum arată carcasa Apple folosită în timpul transportului prototipurilor de iPhone

0
1291

Înainte de a fi lansat, orice iPhone trece printr-un proces de concepere, testare și producție preliminară, care necesită multe drumuri între sediul Apple din Cupertino și partenerii companiei americane din China. Pentru a evita apariția în presă a imaginilor cu prototipurile transportate din SUA spre China și invers, Apple ia câteva măsuri de precauție interesante. O parte dintre acestea au fost devoalate săptămâna aceasta de către Sonny Dickson și vor fi prezentate în cele ce urmează.

Potrivit australianului care a prezentat în trecut câteva informații veridice cu privire la produse Apple nelansate, prototipurile de iPhone care călătoresc în întreaga lume sunt protejate, în primul rând, cu o carcasă „pe ascuns”, care face imposibil de determinat aspectul lor. Aceasta ascunde cea mai mare parte a carcasei iPhone și are pe margini lipită o bandă de culoare galbenă pe care scrie „securitate” și care o ajută pe Apple și pe partenerii săi să vadă dacă cineva a încercat să o desfacă pentru a vedea cum arată iPhone-ul.

Alături de carcasă, prototipul dispozitivului nelansat este însoțit mereu de un așa-numit „pașaport” pentru asigurarea calității și controlul testării.

Fiecare componentă sau produs testat este trecut în acea pagină. Persoana [n.r. care testează] își trece inițialele lângă el și notițele cu privire la trecerea sau picarea [n.r. testului] ori alte comentarii. El ajunge la fiecare test/persoană. Apoi este trimis cu pașaportul său din China către Apple.

Desfăcând carcasa, pe prototip sunt lipite câteva abțibilduri. După cum se poate vedea pe carcasa prototipului de iPhone 6 Plus fotografiată mai jos, un abțibild conține un cod QR care o ajută pe Apple să urmărească produsul pe parcursul drumului său. Al doilea informează că dispozitivul nu a fost autorizat de către FCC și că ar putea să nu fie vândut sau închiriat până la obținerea autorizației.

După cum menționează și Dickson, eforturile companiei Apple de a proteja prototipurile de iPhone nu au avut succes mai mereu, reușindu-se cumva ca unele dintre acestea să apară în presă cu mult timp înaintea lansării dispozitivelor. Acest lucru s-a întâmplat cel mai recent cu iPhone 7 Plus, al cărui prototip apăruse în media în luna martie a anului 2016, cu șase luni înainte de prezentarea dispozitivului. Respectivul prototip arăta aproape identic cu iPhone-ul final pe care Apple avea să îl prezinte în septembrie.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.