Apple a devenit recent membru oficial al Consorțiului pentru Energie Wireless, implicându-se astfel în dezvoltarea standardului de alimentare fără fir „Qi”. Listarea companiei americane pe pagina Consorțiului a fost adusă în atenția publică de către IHS Technology și confirmată chiar de către un purtător de cuvânt al Apple.

Într-un răspuns oferit celor de la Business Insider, oficialul gigantului californian a afirmat că „Apple așteaptă cu nerăbdare să lucreze împreună” cu ceilalți membri ai Consorțiului pentru a ajuta la „dezvoltarea viitoarelor standarde de încărcare wireless”. Potrivit purtătorului de cuvânt al Apple:

Apple este un membru activ al multor organizații dezvoltatoare de standarde, atât ca lider, cât și ca și contribuitor. Apple se alătură Consorțiului pentru Energie Wireless pentru a putea participa și contribui cu idei la dezvoltarea deschisă și cooperativă a viitoarelor standarde de încărcare wireless. Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună cu CEW și membrii săi.

Alăturându-se consorțiului, Apple de vine astfel una dintre cele peste 200 de companii care sunt deja membre și contribuie la dezvoltarea de standarde wireless. Printre acestea se numără: LG, HTC, Qualcomm, Verizon, ConvenientPower, Aircharge, Dell, Canon, Sony, ST Microelectronics, Toshiba, Texas Instruments, Philips, Panasonic, Bosch, Nokia și Huawei.

Qi este standardul de alimentare wireless lider în industrie, fiind folosit de peste 200 de companii într-o gamă variată de produse, începând cu telefoane inteligente și încheind cu aparate electrocasnice. Acest standard este capabil de scalare de la mai puțin de 1 watt la mai mult de 2.000 de wați putere, fiind mai mult decât suficient pentru a încărca bateria unui telefon inteligent. Mai mult, cea mai recentă tehnologie Qi, Încărcare Rapidă, face ca cinci minute de încărcare să ofere unui smartphgone până la 5 ore de autonomie suplimentară.

Intrarea companiei Apple în Consorțiul pentru Energe Wireless nu este deloc surprinzătoare, dacă ne gândim la multitudinea de zvonuri care ne indică implementarea unei tehnologii de încărcare fără fir în iPhone 8 – adoptarea standardului Qi fiind o posibilitate. Vă reamintim că un zvon recent indica implementarea popularului standard în viitoarea „navă amiral” a Apple și încărcarea noului dispozitiv printr-un încărcător wireless separat bazat pe o tehnologie a companiei chinezești Luxshare (care este, de asemenea, membră a Consorțiului pentru Energie Wireless).

Apple are deja o gamă de produse compatibile cu standardul de încărcare wireless Qi – Apple Watch. Încă din 2015 s-a descoperit că încărcătorul ceasului inteligent este compatibil cu acest standard, chiar dacă Apple nu l-a trimis pentru testarea intercompatibilității.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.