Apple ar intenționa să introducă anul acesta cea de-a doua generație de Apple Pencil, conform unor informații venite de la furnizori asiatici ai companiei americane.
Potrivit celor mai recente informații, noul Apple Pencil 2 ar putea fi dezvăluit chiar în cadrul unui eveniment media ce va avea loc în luna martie, odată cu iPad Pro 2 și, probabil, noi modele de Mac.
Din păcate, noul zvon venit din Asia nu aduce clarificări cu privire la caracteristicile pe care le va avea a doua generație de Apple Pencil. Totuși, lunile trecute apăruse pe Internet o informație potrivit căreia Apple va introduce într-un nou model de iPad noi funcționalități care vor permite Apple Pencil să lucreze cu o gamă mai variată de aplicații. De asemenea, se vehiculează că Apple ar putea introduce în Apple Pencil 2 caracteristici descrise în unele dintre brevetele de invenție pe care le posedă. Printre acestea se numără o nouă tehnologie pentru antenă și un magnet care ar putea permite atașarea Apple Pencil de corpul iPad-ului atunci când nu este folosit.
Așadar, chiar dacă nu știm mai nimic despre caracteristicile pe care le va avea, există șanse destul de mari ca o nouă generație de Apple Pencil să fie lansată în primăvară, odată, probabil, cu trei noi modele de iPad – unul ieftin de 9,7 inchi, un iPad Pro 2 de 12,9 inchi și un iPad premium cu ecran de peste 10 inchi și câteva caracteristici suprinzătoare.