Lansate în sfârșit săptămâna aceasta, noile AirPods vor începe să fie livrate primilor clienți începând de luni, așa că Apple s-a gândit să adreseze una dintre întrebările comune – Ce se întâmplă dacă îmi pierd un AirPod?

Pagina cu costurile reparațiilor iPhone din diferite țări a fost actualizată de către Apple pentru a include și noile căști wireless, gigantul american răspunzând astfel la întrebarea amintită mai sus și la alte câteva întrebări.

Pentru început, Apple confirmă că nu oferă programul de extindere a garanției AppleCare+ pentru AirPods, acestea fiind acoperite doar de garanția internațională standard de 1 an. Deci, în cazul în care una dintre căști sau ambele se defectează în primul an, Apple o va repara ori înlocui gratuit. După expirarea garanției internaționale de 1 an, Apple va aplica o taxă de 67,10€ pentru fiecare reparație efectuatp căștilor sau etuiului.

Aceeași taxă de 67,10€ va fi aplicată, în Europa, și pentru pierderea uneia dintre căști sau a etuiului cu care le încarci, indiferent dacă AirPod-urile mai sunt sau nu acoperite de garanția internațională de un an.

În ceea ce privește reparațiile bateriei (dacă sunt necesare), Apple nu a anunțat tarifele în Europa, dar în SUA ele vor costa 49$ pentru fiecare AirPod și tot atât pentru etui.

Puse în vânzare marți după-amiaza în toate țările în care Apple are magazine, noile AirPods au un preț de 179€ în Europa continentală și sunt disponibile în stocuri foarte restrânse peste tot (termenul actual de livrare este în 6 săptămâni). În România, ele nu pot fi deocamdată comandate de niciunde, însă Apple a anunțat că lansarea căștilor va avea loc săptămâna viitoare și la revânzătorii autorizați din peste 100 de țări (printre care s-ar putea număra și România, chiar dacă stocurile vor fi foarte mici).

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.