Orange România a actualizat aplicația ce le permite utilizatorilor să acceseze de pe iPhone toate informațiile care îi interesează în legătură cu numerele lor de telefon.
Versiunea 3.8.0 a Contul meu Orange este disponibilă, așadar, pe App Store și aduce o redesenare a secțiunii „Abonamentele mele”. Aceasta le permite abonaților operatorului român să găsească mai ușor și dintr-un singur loc toate numerele de telefon și opțiunile active pentru fiecare în parte (noua interfață poate fi văzută în imaginea din stânga).
Alături de modificarea interfeței pentru secțiunea Abonamentele mele, Orange România a mai introdus în Contul meu Orange harta de acoperire a rețelei sale de telefonie mobilă și internet pentru a vedea care este calitatea semnalului într-o anumită zonă.
Pentru a face actualizarea aplicației Contul meu Orange la versiunea 3.8.0 va trebui să accesezi App Store>Actualizări de pe un dispozitiv iPhone sau iPod touch cu iOS 7.0 sau ulterior.
- Contul meu Orange pentru iPhone – Gratis – Descarcă acum