Cu puțin timp înainte de lansarea iOS 10 și watchOS 3, Apple a publicat o actualizare pentru unul dintre programele care vin preinstalate în macOS – iTunes. Testată o vară întreagă alături de macOS 10.12 Sierra, versiunea 12.5 (de fapt, 12.5.1) a aplicației este acum disponibilă atât pentru utilizatorii de Mac, cât și pentru utilizatorii de PC cu Windows, și vine cu noi modificări de design și alte caracteristici extrem de importante.

Într-adevăr, iTunes nu a fost redesenat din temelii după cum mulți se așteaptă de ani buni, însă tot ceea ce ține de Apple Music a fost schimbat complet. Noua interfață pentru Apple Music conferă claritate și simplitate „superioare fiecărui aspect al experienței de utilizare”, potrivit companiei Apple. Noul design al Apple Music va arăta foarte familiar pentru utilizatorii de iPhone, iPad și iPod touch care au încercat aplicația Muzică din iOS 10, întrucât are aceleași fonturi mari și negre pe fundaluri albe, care vor scoate mult mai mult în evidență textele și ilustrațiile albumelor și listelor de redare. Mai mult decât atât, caractersitici din noua aplicație Muzică a iOS, precum listele de redare inteligente „Mixtură favoritele mele” și „Mixtură muzica mea nouă” sau versurile sunt acum disponibile și în iTunes.

Utilizatorii mai puțin interesați de Apple Music vor trebui totși să actualizeze iTunes la cea mai recentă versiune întrucât ea include compatibilitate pentru iOS 10, permițând deci instalarea acestei versiuni pe iPhone și iPad, restaurarea dispozitivelor la starea de nou sau dintr-un backup realizat sub această versiune a sistemului de operare. Este de la sine înțeles că niciuna dintre versiunile de iTunes anterioare 12.5 nu are compatibilitate cu iOS 10.

De asemenea, iTunes 12.5.1 mai vine cu compatibilitate pentru câteva dintre caracteristicile noi ale macOS Sierra, iar aici includem Siri și modul Imagine în imagine. Conform companiei Apple, iTunes instalat sub această versiune de macOS (ce va fi disponibilă de săptămâna viitoare) va funcționa foarte bine cu Siri, permițându-ne nouă să redăm muzică din biblioteca muzicală sau Apple Music folosind doar o comandă vocală. Iar în ceea ce privește modul Imagine în imagine, acesta ne va permite să vizionăm videoclipuri în timp ce efectuează alte acțiuni sau utilizează diferite aplicații, chiar și pe ecranul complet. Acesta va menține conținutul video deasupra desktopului, în oricare dintre colțuri, indiferent de ce facem noi.

Așadar, instalarea noii versiuni de iTunes este recomandată tuturor utilizatorilor de Mac și PC ce folosesc deja programul și Apple Music.

Actualizarea la iTunes 12.5 poate fi efectuată atât de posesorii de Mac-uri cu OS X (din App Store>Actualizări), cât și de utilizatorii de Windows (din Ajutor>Caută actualizări). Această versiune de iTunes poate fi, de asemenea, descărcată și de pe site-ul Apple (Mac / Windows).

iTunes 12.5 succede iTunes 12.4, o actualizare majoră ce era ce venea în prima parte a acestui an pentru a aduce o nouă interfață, mai optimizată, în biblioteca muzicală.

- Reclamă -