Google Foto 2.0 pentru iPhone și iPad – actualizare este disponibilă pe App Store

0
396

Aplicația oficială a serviciului Google de stocare gratuită în cloud a fotografiilor și clipurilor video – Google Foto – a primit recent una dintre cele mai mari actualizări de până acum, oferind de acum compatibilitate cu Live Photos și alte câteva caracteristici noi.

Conform companiei din Mountain View, versiunea 2.0 a Google Foto pentru iOS integrează tehnologia recentei sale aplicații Motion Stills, oferind utilizatorilor beneficiile acesteia, fără a-i mai face nevoiți să descarce o altă aplicație.

Lansată acum câteva săptămâni pe App Store, Motion Stills folosește stabilizare avansată și randare pentru a manipula Live Photos – acele imagini capturate folosind dispozitive iPhone compatibile, care surprind 1,5 secunde înaintea și după atingerea declanșatorului de imagine.

Având funcționalitatea Motion Stills, Google Foto poate deci același lucru, transformând Live Photos în imagini cu derulare mai lină, ce pot fi partajate și cu utilizatorii care nu posedă dispozitive iPhone. Conform Google, aplicația Foto va putea să înghețe fundalul Live Photos-urilor existente sau să creeze rapid noi imagini cinematice, oferind opțiunea de a salva creația ca un video în buclă.

În plus, versiunea 2.0 a aplicației Google Foto pentru iPhone și iPad include opțiunea de a sorta fotografiile în albume cronologic sau în funcție de cel mai recent, precum și opțiunea de a alege o nouă pictogramă pentru chipurile din meniul Oameni. De asemenea, ea simplifică partajarea foto pe YouTube și îmbunătățește performanțele aplicației.

Actualizarea la versiunea 2.0 a Google Foto pentru iOS poate fi efectuată de pe toate dispozitivele iPhone, iPad și iPod touch cu iOS 8.1 sau ulterior accesând App Store>Actualizări.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.