macOS Sierra beta este compatibil cu a doua generație de USB 3.1, fapt ce ne arată către una dintre caracteristicile noi din viitoarele modele de Mac pe care Apple intenționează să le lanseze.

Găsit într-un rând de text localizabil din macOS Sierra beta de către cei de la 9to5Mac, codul indică faptul că sistemul de operare este compatibil cu „Super Speed Plus” – un supranume dat celei de-a doua generații a specificației USB 3.1.

 

Actualele Mac-uri și OS X El Capitan nu acceptă decât generația 1 de USB 3.1, prin care se pot atinge viteze de transfer de până la 5 Gb/s. Ori, ținând cont de acest aspect, este mai mult decât evident că Apple va lansa, în viitorul cât se poate de apropriat, noi modele de Mac care vor accepta a doua generație a standardului USB 3.1. Și dacă vă întrebați ce avantaj oferă aceasta, ei bine, vitezele de transfer atinse prin astfel de porturi USB pot ajunge până la 10 Gb/s.

Cele mai noi modele de Mac lansate de către Apple includ aproape întotdeauna compatibilitate cu cele mai recente specificații USB și Thunderbolt pentru a maximiza performanțele, așa că nu ar trebui să privim deloc surprinși vestea că macOS Sierra a fost optimizat pentru „Super Speed Plus”, mai ales că foarte multă lume se așteaptă deja ca până la finele anului în curs gigantul american să mai lanseze/actualizeze câteva modele de Mac.

Informații neverificate apărute mai demult pe Internet ne sugerau că Thunderbolt 3 – ce include compatibilitate pentru USB 3.1 de 10 Gb/s și DisplayPort 1.2 – își va face apariția într-o nouă generație de MacBook Pro pe care Apple o va introduce până la finele anului. Alături de Thunderbolt 3, noile MacBook Pro ar urma să vină cu un profil mai subțire și redesenat, un panou tactil în locul tastelor de funcție și Touch ID, printre altele.

SURSA9to5Mac
Articolul precedentApple oferă câteva detalii exclusive despre inteligența artificială și sistemul propriu de învățare automată
Articolul următorApple nu mai permite utilizatorilor de iPhone și iPad la iOS 9.3.2 și iOS 9.3.3

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.