Apple Music pentru Android nu mai este în beta

0
278

Apple a actualizat joi dimineață aplicația Apple Music pentru Android la versiunea 1.0.0, ceea ce înseamnă că perioada de testare a ei s-a încheiat, iar versiunea stabilă și finală este disponibilă pentru toți posesorii de terminale cu sistemul de operare Google. Apple Music este una dintre primele aplicații din iOS pe care compania Apple o portează pe Android.

Introdusă în noiembrie 2015 pe Magazin Google Play, Apple Music oferă acces utilizatorilor de telefoane și tablete cu Android la serviciul de streaming muzical lansat mai devreme în același an și pe iOS, macOS și iTunes. Apple Music pentru Android a fost lansată din dorința companiei Apple de a oferi oricui din această lume acces la platformă, astfel încât „oricine să se poată bucura de muzică, indiferent unde s-ar afla sau ce produse ar folosi”.

De la lansare și până astăzi, Apple Music pentru Android a fost disponibilă în mai multe versiuni beta, care au ajutat-o pe Apple să o pregătească de lansarea unei versiuni finale și lipsite de probleme, cum ar trebui, în teorie, să fie versiunea 1.0.0. Pe parcursul perioadei de testare (publice) au fost introduse mai multe caracteristici, inclusiv posibilitatea de a reda clipuri muzicale, accesul la planurile familiale, widget-ul pentru ecranul principal, opțiunea de a salva melodii pe un card SD și nu doar. Astfel, în momentul de față Apple Music pentru Android și Apple Music pentru iOS împart foarte multe caracteristici comune, așa încât experiența utilizatorilor să fie similară indiferent de platformă.

Actualizarea 1.0.0 de Apple Music pentru Android vine cu setări pentru egalizator și numeroase îmbunătățiri în privința stabilității, performanțelor și a redării, care scot deci aplicația din versiunea beta și o introduc într-o versiune finală și stabilă.

Noua versiune de Apple Music pentru Android poate fi descărcată și instalată pe toate telefoanele și tabletele cu Android 4.3 sau ulterior.

- Reclamă -