Apple a anunțat la finele acestei săptămâni că a reușit să strângă peste 8 milioane de dolari în recenta campanie „Aplicații pentru Pământ”. Așa cum ne era promis, acești bani vor fi donați în întregime către Fondul Global pentru Natură Sălbatică (WWF) cu scopul susținerii efortului său de a conserva anumite arii protejate.

Desfășurată în perioada 14-24 aprilie 2016, cu ocazia Zilei Pământului, campania Aplicații pentru Pământ a primit susținere din partea a zeci de dezvoltatori de aplicații, ce au oferit cumpărături din aplicație speciale pentru utilizatorii care doresc să obțină conținut suplimentar și, în același timp, să susțină Fondul. Toți banii strânși din acest conținut special au fost donați către WWF.

Multe dintre aplicațiile participante la această campanie, printre care se numără și Trivia Crack, VSCO, Hearthstone și Angry Birds 2, au promovat puternic campania de strângere de fonduri, mergând până într-acolo încât și-au schimbat pictogramele și parțial interfețele în perioada desfășurării promoției. Mai mult, Apple însăși a actualizat tema paginii Recomandări de pe App Store cu scopul de a promova această promoție, afișând mesaje care să facă lumea să conștientizeze importanța protejării mediului și introducând o serie de categorii tematice.

Aceasta este a doua oară când compania Apple încheie un parteneriat cu Fondul Global pentru Natură Sălbatică (WWF). În 2015, gigantul din Cupertino a lansat un proiect multi-anual cu Fondul creat pentru a proteja peste 400.000 ha de pădure în China.

SURSAWWF
Articolul precedentGoogle Maps 4.20 pentru iPhone și iPad – actualizare este disponibilă pe App Store
Articolul următoriOS 10 aduce Căutare referințe în locul Definiți, oferind sugestii Siri

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.