La o lună distanță de Orange România, al doilea cel mai mare operator de telefonie mobilă din România, Vodafone, a lansat o actualizare a configurărilor pentru operator, pe care o adresează utilizatorilor de iPhone și iPad (Wi-Fi+Cellular). Dar nu vă bucurați prea repede!

Actualizarea lansată de cei de la Vodafone nu este nici pe departe la fel de importantă precum cea lansată de Orange la finele lunii mai, întrucât nu aduce nici VoLTE și nici apelare Wi-Fi. De fapt, nu modifică nici măcar meniul Voce și date, păstrând deci în continuare opțiunea de a comuta între vitezele 2G, 3G și 4G.

Și atunci ce aduce? Ei bine, momentan nu știm exact ce schimbări aduce actualizarea facultativă lansată de către Vodafone. Ceea ce știm însă este că versiunea ei este 24.1 pentru utilizatorii de cartele preplătite și 24.5.5 pentru utilizatorii cu abonamente, iar descărcarea și instalarea ei le este recomandată tuturor celor vizați, indiferent de versiunea de iOS pe care o au instalată pe iPhone sau iPad.

În general, actualizările configurărilor pentru operator includ actualizări de la Apple și configurări corelate cu operatorul, cum ar fi cele pentru rețea, apelare, date celulare, mesagerie, hotspot personal și mesagerie vocală. Aceste actualizări sunt fișiere de dimensiuni mici, care nu vor ocupa deci prea mult spațiu de stocare pe dispozitivele iPhone și iPad, dar care sunt necesare pentru a beneficia de noutățile pe care Apple sau operatorul le-a inclus.

Versiunea 24.1 a configurărilor pentru operator Vodafone înlocuiește versiunea 24.0. O actualizare similară nu a fost lansată de către Telekom sau DigiMobil încă.

Actualizarea configurărilor de operator poate fi efectuată din meniul Informații din Configurări sau folosind iTunes. Mai multe detalii referitoare la modul în care poți efectua actualizarea configurărilor de operator ce a fost lansată de Vodafone sunt disponibile în cadrul tutorialului către care face trimitere linkul de mai jos:

Mulțumesc Bogdan!

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.