Senzorul de identificare a amprentelor de pe iPhone – Touch ID – a fost introdus ca și o caracteristică de securitate cu rolul de a determina câți mai mulți utilizatori să activeze blocarea dispozitivelor cu cod de acces, pentru a face mult mai dificilă accesarea datelor lor de către terți, fără a face mari sacrificii în privința ușurinței de accesare a dispozitivului lor. De aceea, încă de pe când iPhone 5s a fost anunțat, utilizatorii de iPad și Mac și-au dorit această caracteristică pe propriile dispozitive. Iar ea a sosit în 2014 pe iPad. Dar nu și pe Mac.

În ciuda zvonurilor potrivit cărora Apple ar putea introduce mai devreme sau mai târziu un senzor de amprentă în Mac-uri, se pare că gigantul american lucrează deja la o soluție care le va permite și posesorilor de computere să le deblocheze prin scanarea amprentei, chiar dacă ele nu au, fizic, un astfel de senzor. Cum? Cu ajutorul unui iPhone sau iPad. MacRumors scrie că gigantul american lucrează la o caracteristică ce ar putea permite deblocarea Mac-urilor blocate cu parolă folosind senzorul de amprentă de pe iPhone. Iar aceasta ar putea ajunge cât de curând, chiar odată cu OS X 10.12.

Se pare că inginerii companiei Apple lucrează la o caracteristică de auto-deblocare a Mac-urilor atunci când un iPhone este în imediata sa apropriere, eliminând astfel necesitatea introducerii parolei. Ea s-ar putea baza pe frameworkurile Bluetooth LE și funcționa la fel cum funcționează în prezent o caracteristică similară de pe unul dintre produsele Apple existente sau cum funcționează anumite aplicații de la terți, disponibile de ceva vreme pe App Store.

Pe Apple Watch, de exemplu, utilizatorii cu un iPhone deblocat, nu mai trebuie să introducă, codul de acces, dacă cele două dispozitive sunt asociate. Astfel, se poate ca atunci când un iPhone deblocat este în aproprierea Mac-ului asociat, acesta să fie și el deblocat automat sau prin scanarea amprentei de către utilizator, folosind senzorul din butonul principal al dispozitivului iOS.

Conceptul acesta există în prezent în câteva aplicații de la terți, disponibile pe App Store. Una dintre acestea este MacID și permite deblocarea dispozitivelor Mac cu Bluetooth 4.0 de pe un iPhone, iPad sau Apple Watch, prin scanarea amprentei (mai puțin în cazul Apple Watch, unde nu este necesară nicio scanare). Aceasta funcționează deja foarte bine pe dispozitivele compatibile, dar oricât de convenabilă ar fi, fără doar și poate o caracteristică de deblocare a Mac-urilor folosind Touch ID, integrată în OS X și iOS, va fi și mai convenabilă pentru utilizatori.

În plus, MacRumors scrie că ar putea fi posibilă folosirea Touch ID și pentru a face cumpărături cu Apple Pay, de pe Mac. Astfel, extinderea disponibilității Apple Pay la browserele web ar avea logică, scanarea amprentei cu un iPhone/iPad/Apple Watch făcând extrem de simplu procesul de confirmare a plății.

Așadar, la conferința principală de la WWDC 2016 se poate să auzim nu doar că Siri a sosit pe Mac, ci și că un computer vechi chiar și de 4 ani ar putea fi deblocat cu un senzor de amprentă, fără a fi nevoie de hardware suplimentar (desigur, dacă utilizatorul are deja un iPhone, iPad sau iPod touch).

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.