Compania Apple ar organizat recent o ședință specială în Cupertino cu cei mai importanți realizatori de podcasturi în încercarea de a adresa îngrijorările acestora cum că nu ar mai sprijini în mod adecvat comunitatea de emisiuni iTunes, scrie The New York Times.

Potrivit jurnaliștilor americani, întâlnirea dintre Apple și realizatorii de podcasturi ar fi avut loc luna trecută la sediul din Cupertino al companiei americane. Aici, șapte dintre realizatorii de podcasturi de top și-au spus ofurile în legătură cu modul în care gigantul american a gestionat în ultimii ani platforma de distribuire a fișierelor audio și video.

Se pare că realizatorii de conținut pentru platforma Podcasturi ar fi prezentat cât se poate de clar angajaților Apple care sunt cele mai mari probleme ale platformei. Potrivit a două persoane care au participat la ședința respectivă, dar care au preferat să le fie respectat anonimatul, principalele nemulțumiri ale realizatorilor de podcasturi au fost legate de imposibilitatea de a face bani din descărcările și vizionările de conținut, în principal din cauza faptului că nu au acces la date demografice, pe care, susțin ei, doar Apple poate să le ofere. În plus, invitații companiei Apple sunt nemulțumiți de numărul limitat de opțiuni de partajare disponibile în iTunes, care face dificilă promovarea conținutului lor pe rețelele sociale, precum și de faptul că un singur angajat Apple le răspunde atunci când vor să discute despre problemele apărute, cum ar fi cele legate de modul în care iTunes promovează conținutul.

După ce ședința s-a încheiat, Eddy Cue, vicepreședintele executiv al companiei Apple, s-ar fi întâlnit într-o ședință secretă cu subalternii săi pentru a discuta despre problemele ridicate de realizatorii de podcasturi. Cu toate acestea, invitaților la prima ședință nu le-a fost promisă adresarea problemelor legate de podcasturi.

Apple este pionierul formatului „podcast”, introducându-l în 2005, odată cu lansarea versiunii 4.9 de iTunes. Această metodă de distribuție pe Internet a formatelor multimedia – audio și video – a fost îmbrățișată încă de la început de diferite posturi de radio, care au inspirat ulterior amatori, precum companii mari din industrie să creeze conținut pentru Podcasturi. Potrivit unor statistici recente, în 2015 cel puțin 46 de milioane de americani ascultau podcasturi în fiecare lună, estimându-se că numărul lor va crește până la finele acestui an cu cel puțin 10 milioane. Dar în ciuda popularității mari a platformei sale de distribuire a conținutului multimedia, Apple nu a lucrat la îmbunătățirea semnificativă a ei, astfel că mai mult decât să preinstaleze aplicația Podcasturi pe iPhone și iPad începând cu iOS 8 și să îmbunătățească ușor modul în care conținutul din ea poate fi redat și organizat, compania nu a venit cu soluții pentru problemele majore ale realizatorilor de conținut, care găsesc tot mai puțin atractiv iTunes în fața unor platforme ca și YouTube, care permit monetizarea videoclipurilor, oferă numeroase opțiuni de partajare și nu doar.

Într-un răspuns oferit celor de la The New York Times, Eddy Cue a spus:

Avem mai mulți oameni decât oricând concentrați pe podcasting, inclusiv ingineri, editori și programatori. Podcasturi are un loc special cu noi la Apple.

Așadar, rămâne de văzut dacă WWDC 2016 va aduce actualizări majore pentru platforma de Podcasturi sau măcar dacă în viitor compania Apple se va ocupa de adresarea problemelor pe care le au realizatorii de conținut și nu doar consumatorii.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.