Cu toate că, în mod tradițional, Apple nu lansează noi modele de iPhone decât în luna septembrie (se pare că anul acesta va fi o excepție, lansând luna aceasta un nou model de iPhone cu ecran de 4 inchi), a cam venit timpul să apară pe internet componente, schițe și huse de protecție pentru viitoarele modele de iPhone – 7 și 7 Plus (sau Pro). Astăzi, spre exemplu, avem ocazia de a vedea o primă husă de protecție pregătită probabil pentru viitorul model de iPhone cu ecran de 4,7 inchi de către un producător de accesorii pentru dispozitivele mobile.husa iphone 7 2

Imaginile din cadrul acestui articol au fost publicate de francezul Steve Hemmerstoffer pe contul personal de Twitter, el prezentându-ne în trecut o mulțime de imagini ce s-au dovedit a fi veridice cu produse, componente sau schițe ale unor produse Apple (și nu numai) nelansate. Acesta susține că avem în față o posibilă primă husă de protecție pentru iPhone 7, aceasta provenind de la o sursă de-a sa, care i-ar mai fi distribuit și alte imagini veridice cu produse nelansate pe piață.

Husa prezentată în imaginile de acum se remarcă prin câteva modificări comparativ cu o husă obișnuită de iPhone 6s, de exemplu. Ea are un decupaj mai mare în zona pentru camera iSight și blițul LED, decupaj care poate să confirme fie că iPhone 7 va avea într-adevăr o cameră cu două obiective, fie că va avea o cameră cu un singur obiectiv, dar cu lentile ceva mai mari decât în prezent. În partea inferioară se mai remarcă două decupaje egale ca și dimensiune, în stânga și în dreapta decupajului pentru conectorul Lightning. Acestea confirmă în sfârșit multiplele zvonuri care indicau eliminarea jackului pentru căști din viitoarea generație de iPhone, dar și introducerea unor difuzoare stereo, la fel ca și pe iPad Air sau mini, de exemplu.huse iphone 7

În ceea ce privește forma carcasei, aceasta este similară, per ansamblu, cu forma unei carcase pentru iPhone 6s, ceea ce înseamnă că designul ar putea fi măcar ușor asemănător între cele două generații de iPhone. Remarcăm, de asemenea, faptul că butoanele pentru controlul volumului păstrează acceași formă alungită, butonul adormire/trezire este în continuare poziționat în partea laterală dreaptă, comutatorul pentru modul Silențios a fost păstrat, portul Lightning rămâne între difuzoare, iar partea superioară a dispozitivului nu conține alte ieșiri.husă iphone 7

În general, primele huse de protecție despre care se spunea că au fost concepute pentru viitoare modele de iPhone au reprezentat buni indicatori cu privire la designul viitoarelor dispozitive. Totuși, în ultima vreme Apple pare să fi fost mai precaută, închizând aproape complet robinetul cu informații transmise din interiorul fabricilor partenere. Așa se explică de ce, în cazul iPhone 5se, de exemplu, nu am văzut prea multe huse, componente sau schițe (iar cele pe care le-am văzut ridică mari semne de întrebare).

Despre iPhone 7 s-a tot vorbit că va veni fără un jack de 3,5 mm pentru căști, că va avea difuzoare stereo și, printre altele, o cameră iSight cu două obiective (deși se presupune că doar modelul cu ecran de 5,5 inchi va veni cu această cameră). Husa prezentată acum confirmă informațiile pe care le știam deja, însă nu putem ști sigur dacă ea a fost fabricată de către un producător pe baza schițelor oficiale ale viitoarelor modele de iPhone sau doar pe baza zvonurilor (explicându-se astfel și designul izbitor de asemănător cu cel al iPhone 6/6s, un lucru neobișnuit pentru o generație complet nouă de iPhone).

Așadar, vă recomand să priviți deocamdată cu scepticism husele viitoarelor modele de iPhone 7 și iPhone 7 Plus pe care este posibil să le vedem tot mai des în următoarea perioadă. Când vor exista mai multe huse care să indice același design al terminalelor, dar și zvonuri care să le confirme, atunci putem trage concluzii.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.