Safari este cel mai utilizat browser web pe iPhone și iPad, iar compania Apple include anual în acesta diferite caracteristici noi care să îmbunătățească experiența de utilizare. Una dintre acestea este cea de urmărire a paginilor web accesate cu scopul de a oferi utilizatorilor acces rapid la cele frecventate. Ea poartă denumirea de „Vizitate frecvent”, este actualizată în timp ce tu navighezi pe Internet în Safari și reprezintă o secțiune suplimentară în fila „Preferate” – pe care o vei accesa atunci când deschizi Safari, accesezi o filă nouă sau atingi câmpul inteligent de căutare -, afișată alături de cea care include favoritele tale.
Vorbim, așadar, despre o caracteristică folositoare a Safari, în condițiile în care afișează acele pagini web pe care nu le-ai adăugat la Favorite, dar pe care s-ar putea să îți dorești să le mai accesezi în viitor. Totuși, se poate ca la un anumit moment dat să accesezi o anume pagină web de câteva ori și să te trezești cu ea afișată în secțiunea Vizitate frecvent, cu toate că este irelevantă sau chiar nu ți-ai dori să găsești respectivul site web afișat atât de în față, la vedere. În această situație, te vei întreba poate cum poți să elimini acea pagină web din Vizitate frecvent, pentru a le păstra numai pe cele (mai) relevante sau pentru a ascunde (față de alții, de exemplu) faptul că ai accesat-o de mai multe ori. Ei bine, răspunsul la această întrebare este în cele ce urmează:
Cum să elimini un site web din Vizitate frecvent în Safari pe iPhone și iPad
De ce vei avea nevoie:
- Un iPhone (4s sau mai recent), iPad (2 sau mai recent), iPad mini (sau mai recent), iPad Pro ori iPod touch (generația a 5-a sau mai recent).
- iOS 8.0 (sau o versiune ulterioară) instalat pe dispozitivul tău
- Cel puțin o pagină web afișată în secțiunea „Vizitate frecvent” din aplicația preinstalată Safari, pe care să îți dorești să o elimini.
Elimină site-uri web din „Vizitate frecvent”
- Deschide aplicația Safari de pe ecranul principal al dispozitivului iPhone, iPad sau iPod touch;
- Acum:
- Dacă îți este afișată fila „Preferate”, atunci treci la pasul 3;
- Dacă ești într-o pagină web, fie deschide o filă nouă (apăsând pătratul din partea dreaptă jos a ecranului, apoi simbolul +), fie atinge bara de căutare inteligentă din partea de sus a ecranului.
- Derulează, dacă este necesar, până la secțiunea „Vizitate frecvent”;
- Ține degetul apăsat pe pictograma site-ului web pe care dorești să îl elimini din listă și ridică-l atunci când aceasta începe să devină translucidă;
- Pe ecran va apărea butonul negru „Ștergeți”, deasupra pictogramei pe care ai apăsat. Atinge-l.
Vei observa că respectivul site web va dispărea din listă. Urmează pașii 4 și 5 pentru toate site-urile nedorite din „Vizitate frecvent”.
Reține că oricare dintre paginile web eliminate vor putea apărea din nou, în cazul în care le vei mai vizita (frecvent), din nou. De aceea, ar fi o idee bună să utilizezi modul de Navigare privată din Safari atunci când navighezi către site-uri ce nu dorești a fi salvate în istoric ori afișate în „Vizitate frecvent” – asta dacă nu mai vrei să le ștergi din nou din această secțiune.
Dacă aveți întrebări, neclarități sau doriți să propuneți un tutorial, lăsați un comentariu mai jos în această pagină sau un mesaj pe forum.