Alături de iOS 9.3 public beta 1 și iOS 9.3 beta 1.1, compania Apple a mai publicat joi seara o actualizare dedicată utilizatorilor înscriși în programul de testare publică a versiunilor de prelansare a sistemelor sale de operare pentru iPhone/iPad și Mac. OS X 10.11.4 public beta 1 este acum disponibil pentru toți utilizatorii înscriși în respectivul program și vorbim despre o actualizare adusă OS X ce vine la numai câteva zile după ce ea era oferită dezvoltatorilor și la aproximativ cinci săptămâni de când OS X 10.11.2 a fost lansat.

Noua versiune de OS X este disponibilă, pentru utilizatori, în App Store, însă numai dacă sunteți înrolat în programul Apple Public Beta vă va apărea această actualizare. În caz contrar, va trebui să vă înrolați acum pe site-ul Apple dedicat acestui program, însă nu înainte de a fi pe depin sigur că doriți să instalați pe propriul computer o actualizare care este încă în faza de testare, deci poate genera unele probleme de funcționare Mac-urilor.

OS X 10.11.4 beta este testat de către Apple cu dezvoltatorii și utilizatorii în paralel cu OS X 10.11.3, care a ajuns la versiunea beta 2 într-o lună de disponibilitate. Desigur, în viitorul destul de apropriat va fi lansată versiunea finală de OS X 10.11.3, OS X 10.11.4 El Capitan urmând a fi lansat peste câteva săptămâni.

Spre deosebire de OS X 10.11.3 și versiunile de El Capitan precedente, OS X 10.11.4 pare să fie o actualizare concentrată nu doar pe îmbunătățirea performanțelor și corecturi de probleme, ci și pe implementarea unor caracteristici noi. Această actualizare include compatibilitate cu notițele protejate cu parolă, permițându-le utilizatorilor să configureze o parolă care să fie solicitată la încercarea de a deschide o notiță în aplicația Notițe. De asemenea, ea introduce compatibilitate cu Live Photos în Mesaje, permițând vizualizarea acestui tip de imagini.

Articolul precedentiOS 9.3 beta public 1 și iOS 9.3 beta 1.1 au fost lansate pentru iPhone și iPad
Articolul următorApple caută o rezolvare la o problemă deranjantă ce-i afectează pe utilizatorii iPhone 6s / 6s Plus

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.