Apple urmează să lanseze mult-așteptatul iMac cu ecran Retina 4K de 21,5 inchi săptămâna viitoare, scrie 9to5Mac. Potrivit blogului de peste Ocean, câteva modele de iMac cu ecran de înaltă rezoluție urmează să își facă apariția în magazinele companiei Apple chiar pe data de 13 octombrie, stocurile disponibile la acea dată fiind însă destul de limitate dat fiind faptul că producția va crește abia în luna noiembrie.

Vorbind despre noutățile pe care le va aduce noul computer, sursele citate de 9to5Mac reiterează informații mai vechi, spunându-ne, de exemplu, că rezoluția ecranului all-in-oneului de 21,5 inchi va fi de 4096 pe 2304 pixeli, de patru ori mai mare decât rezoluția Full HD a actualelor modele de iMac cu ecran de 21,5 inchi. Linii de cod descoperite în vară în OS X 10.11 El Capitan confirmau nu doar rezoluția noului computer, ci și faptul că el va prinde viață mulțumită procesoarelor Intel Broadwell și plăcilor grafice Intel Iris Pro 6200 și AMD Radeon M380 – M395X.

Alte zvonuri apărute până în prezent în legătură cu noul iMac de 21,5 inchi sugerau faptul că el va include un ecran superior din punct de vedere calitativ, designul exterior urmând a rămâne neschimbat (la fel cum s-a întâmplat și cu modelul mai mare, la lansarea versiunii 5K). Evident, din cauza ecranului net superior, noul iMac va avea un preț mai mare decât vechile modele, versiunea de bază urmând a se apropria de 2.000 €.

În ceea ce privește iMac cu ecran Retina 5K de 27 inchi, acesta s-ar putea să nu fie actualizat alături de fratele său mai mic. Totodată, nu se știe dacă Apple va include noile tastaturi Bluetooth și mausuri wireless în cutiile noilor iMac-uri și, deci, dacă va începe tot de săptămâna viitoare să le comercializeze și pe acestea ca și accesorii separate pentru Mac.

Legat de iPad Pro, tableta Apple cu ecran de 12,9 inchi ce a fost prezentată la începutul lunii noiembrie, informația blogoului japonez Mac Otakara potrivit căreia tableta va fi pusă la vânzare la începutul lunii noiembrie este confirmată de sursele citate de cei de la 9to5Mac.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.