Pentru prima dată de la prezentarea primei generații și până în prezent, compania Apple a grăbit data prezentării unui nou model de iPad mini, alegând evenimentul din septembrie dedicat iPhone să anunțe cea de-a patra generație a tabeletei cu ecran de 7,9 inchi. Deși surprinzător, acest lucru nu ar trebui să ne surprindă ținând cont de zvonurile din ultimele luni, la fel cum nici noutățile pe care le aduce noua versiune de iPad mini nu ar trebui să mai fie o surpriză pentru nimeni. De fapt, chiar și Apple a fost conștientă de asta, deoarece altfel nu îmi explic de ce nu a prezentat deloc iPad mini 4 în cadrul conferinței de pe 9 septembrie, alegând doar să menționeze disponibilitatea ei pe piață, în ciuda faptului că actualizarea primită este una majoră.

Probabil că mulți dintre voi vă mai amintiți că iPad mini 3 a dezamăgit anul trecut din cauza faptului că singurele noutăți pe care le aducea comparativ cu modelul anterior erau: Touch ID, culoarea aurie și Apple SIM, fiind considerat, pe bună dreptate, un iPad mini 2 cu o altă denumire. Și ținând cont de avansul pe care îl făcea Apple cu a doua generație de „iPad Air”, iPad mini rămânea din nou cu mult în urmă la doar un an după ce iPad mini 2 putea să stea fără rușine pe lângă un iPad Air. Cum în 2015 Apple nu a prezentat un iPad Air 2 (încă), cu iPad mini 4 gigantul american a reușit să refacă situația din 2013 în care tableta cu ecran de 7,9 inchi are caracteristici comparative cu sora ei mai mare, de 9,7 inchi. De fapt, s-a și spus în cadrul conferinței de pe 9 septembrie că noul iPad mini 4 este la fel ca și iPad Air 2 – deși, vom vedea, există unele mici diferențe, destul de importante.

iPad mini 4 are deci un design ultra-subțire ușor modificat, performanțe îmbunătățite, noi camere și nu numai.

 

 

iPad mini 4 – mai subțire, mai ușoară, mai bună

Captură de ecran din 2015.09.13 la 21.07.18iPad Air 2 era promovată anul trecut ca fiind cea mai subțire tabletă din lume. Anul acesta, iPad mini 4 moștenește grosimea și aspectul exterior de la cel care era până la lansarea iPad Pro cel mai capabil iPad produs vreodată.
iPad mini 4 este deci cel mai subțire iPad mini făcut vreodată, cei numai 6,1 mm grosime făcându-l să fie cu 18 procente mai subțire decât predecesorii săi. Tototdată și cel mai ușor, cântărind doar 298,8 grame. Restul dimensiunilor răman, însă, identice cu cele ale modelelor anterioare: lungime 203,2 mm și lățime 134,8 mm.

Cum a fost posibil sa se ajungă la un profil aproape ridicol de subțire? Cu siguranță nu sacrificând carcasa unibody, care rămâne la fel de solidă ca și până acum. Apple susține în schimb că o mare contribuție la reducerea dimensiunilor tabletei o are ecranul care nu doar că este mai subțire decât cel al modelelor anterioare, ci și mai bun. Nu, specificațiile ecranului pe care le iubesc copiii nu s-au modificat, ceea ce înseamnă că ecranul de 7,9 inchi rămâne la rezoluția de 2048×1536 pixeli și 326 ppi, cu un total de 3,1 milioane de pixeli. În schimb, tehnologia din spatele lui este una cu totul nouă. Dacă modelele mai vechi de iPad aveau un ecran alcătuit din trei componente separate: sticla, panoul LCD și senzorul tactil, iPad mini 4 le combina pe toate într-o singură componentă ce elimină spațiile libere dintre starturi, la fel și reflexia cauzată de ele. Asta înseamna că toate culorile afișate de ecranul noii tablete sunt mai bogate, contrastul este mai mare, iar imaginile sunt mai clare și vii.

Captură de ecran din 2015.09.13 la 21.07.23

Dar noutățile legate de ecranul iPad mini nu se opresc doar aici. Noua generație a tabletei vine și cu un strat antireflex care reduce strălucirea cu 56 de procente. Mai mult decat atât, combinarea celor trei strate ale ecranului face ca panoul LCD sa fie mai aproape de ochi, dând senzatia în sfârșit că atingi conținutul de pe ecran și nu o stică aflată la depărtare de câțiva milimetri de conținutul afișat. Sensivitatea ecranului a fost și ea îmbunătățită, mișcările degetului fiind înregistrate mai acurat in special atunci cand ele sunt foarte rapide și de scurtă durată.

Captură de ecran din 2015.09.13 la 21.07.36

Revenind însă la designul ultra-subțire al noului iPad mini 4, acesta a fost actualizat cu schimbările ce au fost introduse anul trecut în linia de iPad Air. O noutate importantă legată de designul tabletei, dar care nu îi surprinde pe cei ce folosesc iPad Air 2, este eliminarea comutatorului lateral pentru modul mut/blocarea rotirii ecranului, eliminare pe care am văzut-o pentru prima dată la fratele mai mare al iPad mini și care îi va obliga pe utilizatori să folosească iOS pentru a îndeplini cele două acțiuni. În rest, se va mai observa o modificare a aspectului difuzoarelor, o repoziționare a celor două microfoane, un aspect ușor diferit pentru butoanele de volum și eliminarea inelului din jurul camerei iSight. Cu alte cuvinte, vorbim despre exact aceleași schimbări pe care le-am văzut anul trecut la iPad Air 2. Ceea ce nu vedem pe iPad mini – încă – este culoarea roz, pe care Apple a introdus-o în noile iPhone 6s și iPhone 6s Plus. Tableta va păstra aceeași paletă de trei culori – gri stelar, argintiu și auriu – ce a fost introdusă anul trecut cu iPad mini 3.Captură de ecran din 2015.09.13 la 21.08.09

Performanța este oricum dar nu „mini”

Confirmând zvonurile care au circulat în ultimele săptămâni, Apple a introdus un nou cip din seria „A” pe iPad mini. Din păcate nu vorbim despre cea mai nouă generație a procesorului – Apple A9 – care este disponibilă pe iPhone 6s și iPad Pro, ci despre generația de anul trecut. Mai interesant decât atât, Apple a considerat că iPad mini 4 nu are nevoie de un cip la fel de puternic precum iPad Air, așa că noua generație a tabletei de 9,7 inchi nu folosește nici măcar un cip Apple A8X (ca și iPad Air 2), ci un Apple A8, exact ca și iPhone 6. Vorbim însă despre a doua generație de cip Apple construit pe arhitectura de 64 biți, care va furniza performanțe impresionante în aplicațiile de editare și jocuri și va menține autonomia bateriei pentru care iPad este reconoscut.

Cipul Apple A8 ajută iPad mini 4 să reprezinte un upgrade semnificativ pentru utilizatorii primului model de iPad mini – care folosea un cip Apple A5. El este de 5,2 ori mai rapid în performanțele CPU și de 12,8 ori mai rapid în performanțele GPU decât modelul de iPad mini lansat în 2012. Dar nici față de iPad mini 3 sau iPad mini 2 nu este mai prejos noua tabletă. Comparativ cu cipul Apple A7 din iPad-urile mini anterioare, cipul Apple A8 oferă performanțe CPU cu 30 de procente mai mari. Ori asta înseamnă că totul de la deschiderea aplicațiilor la jocuri este mai fluid, la fel și acțiunile pe care le efectuezi. Același cip Apple A8 oferă performanțe grafice cu de până la 60 de procente mai mari decât cipul Apple A7, reușind să ajungă la un nivel posibil odată numai pe PC sau console. Iar asta va conta cel mai mult în jocurile complexe și aplicațiile de editare video. Punând deasupra performanțelor CPU și GPU remarcabile tehnologia Metal, iPad mini 4 va impresiona de-a dreptul în jocurile compatibile, combinând CPU și GPU pentru a furniza efecte grafice detaliate și efecte vizuale mai complexe.

Pentru eficientizarea consumului de energie și performanțe superioare, Apple a introdus în iPad mini 4 a doua generație a coprocesorului M, pe care o denumește „M8”, iar el va masura în mod continuu datele primite de la accelerometru, giroscop, compas și noul barometru (la fel ca și iPhone 6 și iPad Air 2, iPad mini va putea măsura înaltimea pe baza presiunii atmosferice, grație barometrului).

Autonomia bateriei? Dacă va gândiți că reducerea dimensiunilor tabletei și implementarea unor cipuri mai puternice compromit celebra autonomie a bateriei de 10 ore oferită de toate iPad-urile începând cu prima generație, atunci s-ar putea să vă înșelați. iPad Air 2 va rămâne deschis și dupa 10 ore de utilizare.

Două camere mai impresionante ca oricând

Captură de ecran din 2015.09.13 la 21.08.24

Cu un senzor îmbunătățit, un sistem optic avansat și un procesor de semnal imagine inovativ, camera iSight din iPad mini 4 reușește să captureze imagini mult mai detaliate decât modelele precedente, dar și clipuri video Full HD mai bune. De asemenea, tableta va impresiona și prin camera frontală, care a fost redesenată primind un senzor nou care face ca apelurile video să arate mai bine chiar și seara; la fel și selfie-urile.

Camera iSight este identică, cu cea de pe iPad Air 2 și similară camerei iSight de pe iPhone 5 sau chiar 5s. Pentru iPad mini vorbim deci despre un nou senzor de imagine, care are 8 megapixeli și capturează pozele la o rezolutie nativă de 3264 x 3448 pixeli, iar videoclipurile la rezoluția Full HD, 1080p – până acum reușea să înregistreze video Full HD, dar senzorul avea 5 megapixeli. Iar noul procesor de semnal imagine mai inovativ inclus în cipul Apple A8 va oferi o detecție facială imbunatatita și imagini mai clare și curate.

Noul senzor de imagine al iPad Air 2 permite înregistrarea de clipuri video în modul „Timp Accelerat” și în modul „Ralanti” la 120 de cadre pe secundă. De asemenea, aplicația Cameră va oferi utilizatorilor control al expunerii imaginii, posibilitatea de a inregistra poze in modul „rafală” (10 pe seccundă) și poze panoramice cu o rezoluție de 43 megapixeli. Apoi aplicația Poze va oferi instrumentele de editare necesare și suficiente opțiuni de partajare a fotografiilor tale.

Captură de ecran din 2015.09.13 la 21.08.43Legat de camera frontală, iPad mini 4 are acum un senzor „FaceTime HD” cu o diafragmă f/2,2 și pixeli care pot capta cu pana la 81% mai multa lumină decât în cazul modelului anterior. Acest senzor și pixelii mai mari îmbunătățesc performanțele și calitatea imaginilor chiar și în conditii mai puțin ideale pentru fotografie sau video. Cu toate acestea, în continuare camera frontală a iPad Air 2 are 1,2 megapixeli și poate înregistra video HD 720p.

O alta îmbunătățire facută pentru înregistrările video și, mai ales, cele audio este data de implementarea unui al doilea microfon. În locul fostului comutator lateral, iPad mini 4 vine cu înca un microfon. Și grație unei tehnologii de reducere a zgomotelor, apelurile telefonice sau video vor fi mai clare decât oricand pe noul model de iPad.

Captură de ecran din 2015.09.13 la 21.08.53

Touch ID și conectivitate

Trecând la un sector unde nu sunt prea multe noutăți, dacă ne raportăm la modelele anterioare de iPad mini, trebuie să menționăm că noua generație a tabletei de 7,9 inchi păstrează același senzor de identificare a tabletei și cam aceleași modemuri ca și iPad mini 3, de exemplu.

Introdus anul trecut pe iPad, odată cu lansarea iPad Air 2 și a iPad mini 3, senzorul de identificare a amprentei – Touch ID – este evident disponibil și pe noul iPad mini 4. Din păcate, el nu aduce noutăți comparativ cu senzorul folosit până acum și spun „din păcate” pentru că pe iPhone 6s Apple a venit cu „Touch ID”, care este capabil să scaneze amprentele mult mai rapid decât versiunile mai vechi ale senzorului. Toutuși, chiar și Touch ID-ul iPad mini 4 este sigur, suficient de rapid și își face treaba de a-ți ține în siguranță datele și a nu oferi acces la tableta ta nimănui în afară de tine și, eventual, cineva apropriat.

 

Pe partea de conectivitate, asistăm la câteva îmbunătățiri bine-venite. Apple a inclus în iPad mini 4 un nou modem Wi-Fi 802.11ac cu MIMO care poate atinge, pe rețelele compatibile, viteze de descărcare ultrarapide de până la 866 Mbps, conform testelor facute de catre Apple. Față de modelele precedente, iPad mini 4 poate atinge viteze de peste 2 ori mai mari prin conexiunile wireless, determinându-te să faci trecerea la un router Gigabit, dacă nu ai facut-o încă. Iar dacă optezi pentru un iPad mini 4 Cellular, atunci te vei bucura de viteze maxime cu 50% mai mari decât cele pe care iPad mini 3 era capabil să le atingă. Având o conexiune  4G, iPad mini 4 va putea atinge viteze de descărcare de până la 150 Mbps, ca să nu mai punem că acceptă și 20 de benzi LTE/model – așa încât tu să te poți conecta la rețele 4G aproape oriunde în lume. Iar pentru a face acest lucru posibil fără costuri de roaming prea mari, trebuie să știi că unele modele de iPad mini Wi-Fi + Cellular vor fi comercializate în continuare cu Apple SIM preinstalat.

Captură de ecran din 2015.09.13 la 21.09.17

O experiență îmbunătățită cu iOS 9

Cum are noi componente hardware mult mai capabil decât modelele anterioare, iPad mini 4 primește de la iOS 9 câteva caracteristici ce până acum erau disponibile exclusiv pe iPad Air 2. Mai precis, „Glisați Pesye”, „Vizualizare divizată” și Imagine în imagine sunt disponibile și pentru noul iPad mini 4, oferind noi modalități de a face mai multe lucruri de-odată pe iPad.

„Glisați peste” permite deschiderea unei a doua aplicații fără a o părăsi pe cea în care ești. Astfel, vei putea rapid să răspunzi unui mesaj, să completezi o notă și să revii unde ai rămas. „Vizualizarea divizată” duce totul și mai departe, permițându-ți să folosești simultan două aplicații întregi pe ecranul de 7,9 inchi al iPad mini. „Imagine în imagine” este o caracteristică la fel de importantă ca și celelalte două, ea oferind utilizatorilor posibilitatea de a urmări un clip video ori vorbi pe FaceTime în timp ce verifică e-mailul, navighează pe Internet și nu numai. Practic, playerele compatibile vor putea să se micșoreze pentru ca tu să poți să le urmărești și să lucrezi sau să te joci în același timp.

Alte caracteristici ale iOS 9 speciale pentru iPad sunt noua bară de scurtături, instrumentele de formatare text convenabile și caracteristica accesibilă de selectare a textului prin gesturi Multi-Touch. În plus, conectarea unei tastaturi externe wireless la iPad mini va permite folosirea unor noi scurtături.Captură de ecran din 2015.09.13 la 21.08.01

 

iPad mini 4 – când va fi lansat și care va fi prețul?

Noile caracteristici hardware ale iPad mini 4 și tehnologiile avansate din spatele ecranului nu au, din fericire, un preț chiar și mai mare pentru consumatori – prețul iPad mini rămâne deci în continuare unul destul de mare. O altă veste nu foarte îmbucurătoare este aceea că versiunea de bază a iPad mini a rămas cea de 16 GB, iar ea oferă mai mult decât puțin spațiu de stocare pentru utilizatori. Ca să nu mai punem că prețul ei este de 389 €, pentru modelul Doar Wi-Fi, sau 509 €, pentru cel Wi-Fi + Cellular. Versiunea de iPad mini Doar Wi-Fi de 64 GB va costa 489 €, iar cea de 128 GB 589 €, în timp ce versiunile Wi-Fi + Cellular costă acum 609 € si 709 € (64 GB, respectiv 128 GB).

În ceea ce privește lansarea în magazine, tableta a fost deja lansată și este disponibilă la magazinele Apple din întreaga lume. În România, ea ar trebui să ajungă cât de curând nu doar în oferta magazinelor partenere Apple, ci și în oferta operatorilor Orange și Vodafone.

Alături de iPad mini 4, Apple va continua să comercializeze în următorul an iPad mini 2 la prețul de 289 € sau 409 € pentru versiunea de 16 GB (Doar Wi-Fi, respectiv Wi-Fi + Cellular) și 339 € sau 459 €, pentru versiunea de 32 GB (Doar Wi-Fi, respectiv Wi-Fi + Cellular).

 

- Reclamă -