Ceasurile din ziua de astăzi nu mai sunt niște simple accesorii capabile să afișeze doar ora și, eventual, data, ci sunt adevărate computere care pot sta fără probleme pe mâinile utilizatorilor și îndeplini o mulțime de sarcini. În 1996, însă, așa ceva puteai găsi numai în nuvelele sau filmele științifico-fantastice, ținând cont de dimensiunile mari ale computerelor.
Paralela dintre dispozitivele de acum și computerele din anii anii ’90 nu am făcut-o întâmplător, deoarece un dezvoltator de aplicații, Nick Lee, s-a gândit să folosească emulatorul Mini vMac Macintosh pentru a porta pe un Apple Watch cu watchOS 2 o versiune a Macintosh OS veche de aproape 20 de ani. Este vorba despre versiunea 7.5.5 a Mac OS, aceasta fiind lansată în luna septembrie a anului 1996 și înlocuită abia la începutul anului 1997 de o altă actualizare a Mac OS.
Mac OS 7.5.5 a fost creată de către Apple pentru a da viață computerelor Mac cu PowerPC, care în acea vreme erau mari, grele și arătau cam cum sunt computerele folosite și astăzi în unele instituții publice de la noi. În 2015, însă, același sistem de operare poate să funcționeze și pe un dispozitiv de 38 mm, pe care îl porți pe mână și îl ai mereu cu tine.